Cu cât mai mult timp trece după moartea unui duhovnic bun, cu atât se poate constata mai bine ce mare dar este pentru Biserică un înțelept păstor de suflete, un om purtător al Duhului lui Hristos prin prezența, iubirea și făptuirea sa printre oameni. Astăzi se împlinesc 14 ani de când am mai câștigat un rugător în ceruri pentru noi (2 decembrie 1998). Și tot anul acesta, la 10 aprilie 2012, părintele Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria (născut la 10 aprilie 1912) ar fi aniversat un secol de viață.
Bucuria prezenței lui Dumnezeu în viața proprie, în Biserică și în creație a fost pentru părintele Cleopa respirația spirituală a sufletului. De aceea îi erau tare dragi oamenii care trăiesc în prezența iubitoare a lui Dumnezeu, în sfânta Biserică, care cresc, se luminează și se încununează cu ea: „Dragii mei părinți și frați – spunea el în cuvântul de pe urmă către Mănăstirea Sihăstria (1 martie 1998) -, să știți că Biserica este mama noastră spirituală. Ea ne-a născut pe noi la botez prin apă și prin Duh (†¦). De atunci suntem toți fii după har ai lui Dumnezeu, de când ne-am botezat în numele Preasfintei Treimi. De aceea vă rog din toată inima să iubiți Biserica! Să vă fie dragă Biserica și, cât puteți, ziua și noaptea, să mergeți la sfintele slujbe, (†¦) Așa cum vă văd aici, să vă văd la Rai, în bucuria cea veșnică, fără margini.”
Pe părintele Cleopa nu-l mai găsim acum la chilia sa, dar el rămâne tainic prezent cu sfatul său luminos și binefăcător în conștiințele și inimile celor care l-au avut părinte duhovnicesc; rămâne prezent mai ales prin sfaturile sale scrise în cărți sau înregistrate pe bandă magnetică. Totodată, și fiii lui duhovnicești rămân pururea prezenți și purtați în rugăciunile sale, fiindcă un duhovnic adevărat ajută nu numai cu sfatul pe fiii săi duhovnicești, ci și cu multele sale rugăciuni pentru mântuirea lor.
Părintele Cleopa a arătat în felul său de a trăi că viața creștină este Cruce și Înviere, strădanie și bucurie, suspin și speranță. De aceea, în mănăstirea sa, deși izolată în munți, el n-a creat niciodată, nimănui, sentimentul singurătății. Misiunea cea mai mare pe care părintele Cleopa a împlinit-o aici a fost aceea că a primit în mănăstire oameni încărcați de grijile și problemele din lume, care s-au înapoiat acasă purtători ai bucuriei și ai iertării, ai dorului de viață nouă și sfântă. Prin felul în care îi primea pe credincioși, cum se ruga pentru ei și cum îi sfătuia, părintele Cleopa a făcut din fiecare fiu duhovnicesc, monah sau mirean, un misionar ortodox, fără zgomot, fără ambiții de a cuceri lumea aceasta, adică un lucrător mai harnic pentru mântuire.
Avea darul de a spune adevăruri adânci într-un limbaj simplu și pe înțelesul tuturor. Înțelepciunea lui venea, în același timp, din multa rugăciune și din îndelunga sa nevoință. Sfatul lui dădea siguranță și certitudine de adevăr intelectualului și aducea bucurie plină de admirație în sufletul omului simplu. Pentru toți, ierarhi și monahi, demnitari de stat și oameni de rând, profesori universitari și țărani, părintele avea un cuvânt potrivit, ziditor.
Toată lucrarea sa duhovnicească era însă întemeiată pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție a Bisericii, încât pentru toate învățăturile și îndemnurile sale folosea citate și exemple din scrierile și viețile sfinților, evitând pe cât putea să exprime vreo opinie strict personală, individualistă, născută din izolare sau orgoliu. Gândea și trăia cu adevărat bisericește, era un învățător talentat și senin, bogat sufletește și popular, care se ruga mult și citea mult, pentru a se menține în comuniune de gândire și simțire cu Sfinții Bisericii.
Aceasta m-a fascinat ca teolog și m-a făcut să-l iubesc. În el, vedeam cum s-a realizat într-o persoană vie ceea ce am citit în multe cărți. Cât privește viața monahală, părintele Cleopa era, în același timp, sever și bun, ținea mult la Sfintele Canoane ale Bisericii, dar, totodată, căuta să ajute pe fiecare om să progreseze spiritual, după râvna și capacitatea lui spirituală.
Era însă și un luptător sau un strateg, cunoștea mulțimea curselor și ispitelor venite de la demoni pentru a împiedica pe monahi să se mântuiască, fie prin neascultare, fie prin nepăsare spirituală, fie prin închipuirea de sine că ar fi mai buni decât alții. Avea marele dar al discernământului spiritual, al măsurii, al dreptei credințe și al dreptei viețuiri. Misionar statornic în chilie, părintele Cleopa a arătat într-un fel minunat cum cineva poate să aducă lumea la Dumnezeu, să schimbe vieți, să vindece răni, să hrănească suflete, nu cutreierând lumea, nu bătând din ușă în ușă, ci deschizând cu dragoste ușa chiliei sale și ajutând pe fiecare păcătos să-și deschidă propriul său suflet spre a se întâlni cu iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Biserica, dintotdeauna, i-a păstrat vie în memorie pe sfinții ei. Părintele a fost, fără îndoială, un om sfânt, iar această sfințenie venea din prezența harului Duhului Sfânt în persoana sa. Numele lui a rămas în memoria credincioșilor ca fiind cel mai cunoscut duhovnic din România, prin cultura sa teologică și experiența sa duhovnicească.
Drept și bun, ferm, dar nu fanatic, purtător de sfințenie și de speranță, mărturisitor al dreptei credințe și trăitor autentic al tradiției monahale, părintele Cleopa continuă să ne fie și astăzi călăuză luminoasă pe drumul vieții în Hristos, spre Raiul pe care-l dorea tuturor oamenilor ca fiind bucurie și pace în iubirea lui Dumnezeu.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
(Articol publicat în săptămânalul Lumina de Duminică din data de 2 decembrie 2012)
