Cu prilejul Sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul Românilor (30 noiembrie 2012) și de Ziua Națională a României (1 Decembrie 2012), potrivit tradiției și la fel ca și în anii precedenți, și la comunitatea românească din Ungaria au avut loc mai multe manifestări.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, care prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 14 noiembrie 2001 a devenit și Sărbătoare Națională Bisericească, a început prin Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită în Catedrala Episcopală din Giula, de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și un sobor de clerici, la finele căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire aduse Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra Neamului Românesc, prin unirea Sa într-o singură Țară Românească și Creștină.
În după amiaza aceleași zile, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în sala festivă a Hotelului „Erkel Ferenc”, Consulatul General al României la Giula a organizat recepția festivă dedicată Zilei Naționale a României, care o fost precedată de slujba de Te Deum, săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și un sobor de preoți din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Este pentru prima dată când, în cadrul programului oficial dedicat Zilei României de către o reprezentanță diplomatică românească din Ungaria, a fost inclusă și slujba de Te Deum. Cu acest prilej, Domnul Consul Gerant-Interimar Dragoș Țigău a prezentat mesajul transmis de Domnul Titus Corlățean, Ministrul de Externe al Guvernului Român, iar Preasfințitul Părinte Siluan a evocat în fața numeroșilor invitați importanța deosebită pe care Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei o are pentru românii de pretutindeni și care, începând din acest an, pe lângă faptul că îl cinstesc pe Apostolul și Ocrotitorul lor Duhovnicesc prin slujirile liturgice consacrate, se pot bucura și de o zi legală de odihnă, recunoscută de către Statul Român prin Lege. A fost marcată de asemenea, pentru prima dată după canonizare și Sărbătoarea Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna, care pentru românii din Ungaria și pentru cei din Mitropolia Transilvaniei are o semnificație aparte, deoarece acesta a văzut lumina zile la Mișcolț, în Ungaria și a făcut foarte multe pentru Biserica din Transilvania, dar și pentru Biserica Ortodoxă Română, în general.
La festivitatea de la Giula au fost prezenți în jur de 200 de invitați și multe oficialități: Domnul Ambasador Victor Micula, de la Budapesta, Domnul Consul Gerant-Interimar Dragoș Țigău, de la Giula, Domnul Consul General Ioan Fodoreanu, Domnul Consul Nicolae-Dan Constantin și Doamna Consul Andreea Monica Radu, de la Consulatul General al României la Seghedin, Doamna Gabriela Matei, Directorul Institutului Cultural Român, de la Budapesta, Domnul Ioan Mang, Vicepreședinte al Consiliului Județean din Oradea, Doamna Lizica Mihuț, Președintele Consiliului Academic și Doamna Rector Ramona Lile, de la Universitatea de Stat „Aurel Vlaicu” din Arad, Domnul Eugen Gagea, Decanul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie, Educație Fizică și Sport și Domnul Marius Grec, Decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative, ambii din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, din Arad, conducători ai instituțiilor românești din Ungaria: Traian Cresta, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, conducerea Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, Doamna Maria Gurzău Czegledi, Directorul Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, Eva Iova-Șimon, Directorul Săptămânalului „Foaia Românească”, Delia Covaci, Directorul Executiv al Săptămânalului „Cronica”, Primari, Vice-Primari, Președinți ai Autoguvernărilor Românești Locale sau Directori ai unor școli din diferite localități din Ungaria în care trăiesc și români și alte oficialități.
În timpul recepției, care a urmat programului oficial, participanții au putut asculta, de asemenea, muzică românească interpretată de Ansamblul Folcloric al Profesorilor de la Școală Populară de Artă din Oradea.
Ziua Națională a României a fost marcată în mod deosebit și de către Ambasada României la Budapesta, prin programul oficial și recepția oferite în 28 noiembrie 2012, la Centrul Cultural numit „Ram Colosseum”, din capitala Ungariei, unde au fost prezenți aproximativ 550 de invitați. La această manifestare a participat și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și alți numeroși clerici, atât din Budapesta, cât și din alte Parohii ale Episcopiei. Cu acest prilej, actorii Dragoș și Violeta Huluba, membri ai Companiei de teatru „Pass-partout” din București, aflată sub conducerea regizorului Dan Puric, au prezentat un minunat spectacol de pantomimă, intitulat „Rencontre”, Ungaria fiind cea de a 12-a țară în care a fost a fost jucat acest spectacol.
Festivități speciale și o recepție oficială, cu prilejul Zilei Naționale a României, vor avea loc în data de 3 decembrie 2012 și la Consulatul General al Românei din Seghedin, cel de-al treilea Consulat din cadrul reprezentanțelor diplomatice românești din Ungaria, pe lângă cel de la Budapesta și Giula.





