La 2 decembrie 2012, creștinii ortodocși se află în Duminica a XXXI-a după Rusalii. În biserica „Sfânta Treime” din Mun. Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvărșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură adresat numeroșilor credincioși prezenți, Chiriarhul a explicat sensurile duhovnicești ale pericopei evanghelice în care a fost prezentată Vindecarea orbului din Ierihon. Acest orb, a arătat Preasfinția Sa, prin rugăciunea: „Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!” arată credința sa în dumnezeirea lui Iisus, iar minunea vindecării, ce urmează acestei mărturisiri, se datorează, în primul rând, puterii dumnezeiești a lui Hristos, dar vedem, de aici, că este nevoie și de credința omului ca puterea dumnezeiască să se manifeste.
La final, potrivit episcopiagiurgiului.ro, Preasfinția Sa a apreciat amplele lucrări de înfrumusețare desfășurate la Parohia „Sfânta Treime”-Smârda, oferind preoților slujitori Almanahul bisericesc pe anul 2012, editat de Episcopia Giurgiului și albumul „Mănăstirea Comana – Istorie, Legendă, Spiritualitate”. Totodată, Părintele Episcop a oferit o cruce pectorală PC. Pr. Puflea Nicușor, consilier administrativ în cadrul Centrul eparhial, cu prilejul zilei onomastice. Credincioșii prezenți au primit iconițe și ultimul număr al revistei eparhiale. De asemenea, aceștia au putut să se închine la moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe și ale Sf. Mari Mucenițe Ecaterina, aduse de la Catedrala Episcopală din Giurgiu și așezate într-un loc special amenajat în interiorul Sfântului Lăcaș.





