Campania Inimă bună la Timișoara

De 22 de ani, în preajma sărbătorii Sfântului Nicolae, Fundația Serviciilor Sociale Bethany organizează în orașul de pe Bega, împreună cu mai multe instituții timișorene campania de strângere de fonduri „Inimă bună”. În acest an, campania a început la biserica Parohiei Iosefin cu întâlnirea tinerilor voluntari, împărțirea lor pe echipe și stabilirea programului pentru cele trei zile, respectiv 4, 5 și 6 decembrie, dedicate strângerii de fonduri. Beneficiarii acestei campanii sunt copii cu HIV/SIDA sau proveniți din familii dezavantajate.

„Am prezentat proiectul acesta al Fundației Bethany duminică în biserica noastră parohială și credincioșii au reacționat prompt, în sensul că deja s-au făcut donații substanțiale pentru a fi ajutați frații și surorile noastre care se află în asemenea situații neplăcute, de abandon școlar și de boală”, a declarat pentru TRINITAS TV, Pr. Vicar Ionel Popescu – Sectorul administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În această perioadă, timișorenii se pot alătura acțiunii umanitare cu ajutorul voluntarilor întâlniți în principalele zone ale orașului, dar și prin urnele amplasate în instituțiile, bisericile și marile centre comerciale din Timișoara.

La finalul fiecărei campanii, voluntarii sunt premiați cu diplome și daruri.

Anul trecut, beneficiarii campaniei au fost 100 copii aflați în evidența Fundației Serviciilor Sociale „Bethany” și 55 de tineri seropozitivi, aflați în evidența Mitropoliei Banatului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…