Oamenii care trec pragul Mănăstirii Samurcășești din Arhiepiscopia Bucureștilor trăiesc un sentiment aparte și se întorc la casele lor transformați, copleșiți atât de lumina locului, cât și de ospitalitatea măicuțelor. Lăcașul monahal cu trei hramuri – Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului și Cuvioasa Parascheva -, deși împrejmuit cu zid de cetate, își deschide cu drag porțile pentru orice doritor de rugăciune și viață deosebită întru Hristos.
Am plecat spre Mănăstirea Samurcășești cu speranța că vom găsi o rază de lumină, un dram de pace, dornici să aflăm cum viețuiesc în acest lăcaș sfânt măicuțele care și-au dedicat viața întreagă lui Hristos. Din București până acolo sunt mai puțin de 20 de kilometri și, în mod normal, îi parcurgi într-un sfert de oră. Mănăstirea ne apare aidoma unei oaze în mijlocul deșertului, iar dincolo de zidurile ei găsim doar pace. Biserica de aici este un loc cald și primitor. De jur-împrejur, chilii frumoase, curățenie și puțin verde uitat de toamna ce se pregătește să plece. Pătrundem în acest univers pentru a descoperi bucuria rugăciunii. În timpul slujbei, glasurile măicuțelor se unesc parcă într-unul singur cântându-I lui Dumnezeu și se simte bucuria cu care fac aceasta.
Harul de a face simfonie din arome și gust
Cuhnia mănăstirii este plină de agitație, pentru că misiunea maicilor nu este deloc ușoară. Se prepară bucatele specifice postului, ce e drept, puțin mai ușor de ținut, căci sunt nenumărate dezlegări la pește în Postul Crăciunului. Când am ajuns se pregăteau bucate mai multe destinate unui parastas, sâmbăta fiind ziua în care cei adormiți sunt pomeniți de cei care nu-i uită, aici, pe pământ. Măicuțele au șorțuri albe, iar tigaia în care peștele este lăsat în plata culorii sfârâie ușor pe foc. Maica Zenaida, bucătăreasa-șefă, ne-a pregătit deja câteva rețete pe care le folosește des. Nu vorbește mult, dar harul său e cu totul altul, acela de a îmbina aromele în așa fel, încât să iasă o simfonie: „Facem mâncare de post, dar fiind multe sărbători și dezlegare la pește e simplu de ținut acest post. De obicei pregătesc mâncare de cartofi, varză, pilaf, ciorbă de zarzavat, fasole, mâncare de praz, ciuperci. Nu am rețete speciale, de multe ori improvizez. Încep ceva și iese altceva. De exemplu, fac o salată bună de ton. Folosesc ton în suc propriu, îl storc bine, pun icre gata preparate și ceapă multă, amestec totul cu zeamă de lămâie. Sau mai fac salată din șalău cu castraveți murați și maioneză de post, ciorbă de pește, sarmale din pește, chiftele din pește”, încheie scurta sa intervenție maica Zenaida.
„Parcă ieri am intrat pe poarta mănăstirii”†¦
Stareță a Mănăstirii Samurcășești din 1996, stavrofora Lucia Bostan a intrat în mănăstire prin 1976. Aici a împlinit 17 ani. „Parcă ieri am intrat pe poarta mănăstirii, așa a trecut timpul. Am avut chemare, chiar împotriva părinților mei, care voiau să fac școală, ca și frații mei, și să fiu în rândul lumii, cu toate că erau foarte credincioși. Înainte de 1 septembrie, după ce am dat prima treaptă, mi-am făcut un băgăjel, i-am spus unui frate al meu că plec. Nu voiam să știe tata, că ținea la mine, învățam foarte bine și de asta nu voia să vin la mănăstire. Eu purtam deja corespondență cu o măicuță de aici, ardeleancă, pe care am întâlnit-o la Izvorul Mureșului, pe peronul gării. Ne-am dus într-o excursie când eram la școală”, și-a început periplul printre amintiri maica stareță. „Noi avem liniștea noastră de mănăstire, asta pentru că suntem încercuite de un zid împrejmuitor. Când ești tânăr ai idealuri, crezi că poți merge în vârful munților și acolo te poți mântui, dar după aceea te așezi cu picioarele pe pământ. Timpul te așază, nu rămâi așa visător†¦ Noi întreținem, aici, în mănăstire totul, nu avem angajați. Suntem 45 de viețuitoare, majoritatea pensionare, în vârstă. Dar cele care sunt active, care întrețin mănăstirea, nu suntem decât vreo 12 sau 13. Întreținem mănăstirea, slujbele la biserică. Avem și câmp, ținem și câteva văcuțe. Avem viță-de-vie, avem activitate bogată. Uneori abia facem față, mai ales vara. Țin minte că Sfântul Vasile cel Mare punea pe aceeași treaptă în rânduielile monahale, în secolul al IV-lea, rugăciunea și munca. Munca pe care o faci în mănăstire o faci pentru Dumnezeu, nu pentru tine. Tot ce face monahul trebuie să fie precum rugăciunea. La noi, maicile care au înclinație pentru ceva, de acel ceva se ocupă și se ocupă cu dăruire”, ne mai spune maica stareță Lucia Bostan.
Despre faptul că unii nu reușesc să țină post, măicuța spune că este o lucrare a diavolului foarte subtilă. „Cred că le suflă la ureche: „Nu ține post, ești bolnav!”. Până la urmă, pentru sănătatea omului este foarte bună mâncarea de post. Sfinții Părinți, cei care cunoșteau nu numai sufletul omului, ci și trupul, au scris din trăirea lor, nu teorii, cum ne place să facem acum, o grămadă de cuvinte fără rost. Au împărțit anul bisericesc așa de bine, cu perioade când omul se mai îndulcește cu ceva. Dumnezeu a lăsat totul pentru ca să se bucure omul de roadele muncii lui. Dacă oamenii ar respecta rânduielile date de Sfinții Părinți, că doar ei au fost cei inspirați, cred că nici boli nu ar exista. N-ar mai fi spitalele pline de tot felul de oameni bolnavi. Când e post, organismul se curăță puțin. În timpul săptămânii, la fel. Miercurea și vinerea nu sunt lăsate la voia întâmplării, ci cu rost. În primul rând pentru sănătatea oamenilor, și trupească, și sufletească. Acesta este un post ușor, așezat înaintea Nașterii Domnului, că e de bucurie, dar Postul Mare, al Paștilor, acela este adevăratul post. Nu vă spun așa, ca să umplem văzduhul de cuvinte, dar când se apropie săptămâna Sfintelor Patimi parcă plutești deasupra pământului. E și o perioadă de intensă rugăciune, e și postul, e și puțină ascultare. Nu mai ai trup, ești atât de ușor!… Este dumnezeiască perioada aceea. Știți cu cât drag o așteptăm noi? E timp lăsat de Dumnezeu pentru orice, și pentru bucurie, și pentru nevoință, și pentru rugăciune”, mai spune maica stareță. Dânsa a avut șansa să prindă rădăcini aici, la Samurcășești. „La mănăstire e ca și în căsătorie, dacă te așezi și ai statornicie de la început e minunat. Am făcut cinci ani de seminar, apoi Teologia, aici la București. Plecam dimineața, veneam după-amiaza. Până seara mă străduiam să fac totul ca și cum nu lipsisem în ziua aceea. Am lucrat zece ani în atelier, apoi zece ani ghid la muzeu. Apoi am fost stareță. A fost o cruce pentru mine. Sper să ne dea Dumnezeu șansa să ne mântuim! Nu știm cum sunt toate socotite de Dumnezeu, așa că ne rugăm ca El să aibă grijă de noi. Există o rugăciune pe care o iubesc foarte mult, aș vrea să o pot citi în fiecare zi. Este o rugăciune de umilință, pe lângă Psalmul 50 al proorocului David, din Pavecerniță, care se citește în Postul Mare, rugăciunea regelui Manase, este nemaipomenită. E bună pentru fiecare zi. Partea sufletească e foarte importantă, participarea la slujbele de fiecare zi. Zilele de post sunt zile duhovnicești”.
Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cerești în noi, căci de vom pierde Împărăția lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru nu ne vom mântui nici noi și nici semenii noștri, spunea Sfântul Siluan și mare dreptate avea. Am lăsat în urmă o mănăstire peste care plutea aerul binecuvântat al postului. Măicuțele ieșeau cu pași mici din biserică, cu fețe zâmbitoare și obraji luminoși, călăuzite de steaua din sufletul lor. Iar noi am plecat fericiți că rugăciunile lor ne vor lumina și nouă pașii.
Rețete de post de la Mănăstirea Samurcășești
Cornulețe
250 de grame margarină
5 linguri apă fierbinte
2 linguri zeamă de lămâie sau oțet
Drojdie cât o nucă, o lingură de zahăr, sare, arome, rahat.
Se freacă margarina, se adaugă apa și zeama de lămâie, sarea, aromele și apoi făina – se adaugă drojdia care în prealabil a fost amestecată cu zahărul, se continuă cu făina până se obține un aluat potrivit. Aluatul se lasă la crescut o jumătate de oră și apoi se modelează cornulețele. Se coc la cuptor până se rumenesc ușor și apoi se dau prin zahăr pudră.
Salată de ton cu icre și ceapă
Se folosește ton bucățele în suc propriu, se stoarce de zeamă bine și se amestecă apoi cu icre preparate și ceapa tăiată mărunt și cu zeamă de lămâie.
Pilaf cu legume
500 grame orez
4 cepe
2 morcovi
1 păstârnac
Sare
Se călesc ceapa, morcovul și păstârnacul în ulei, se adaugă orezul spălat. După ce se unește amestecul, se adaugă 1,5 l apă. Se lasă la fiert la foc mic până fierbe orezul.
(Articol realizat de Loreta Popa și publicat în ediția din 5 decembrie 2012 a „Ziarului Lumina”)
