Vizita pastorală în sudul Italiei

În zilele de 7 – 9 decembrie 2012, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan va efectua o vizită pastorală în Protopopiatul Misionar Sicilia – Italia, după cum informează site-ul episcopia-italiei.it.

Pe data de 8 decembrie se va săvârși Sfânta Liturghie în Parohia „Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș” din Canicatti, păstorită de Părintele Pavel Matyas.

Înainte de Sfânta Liturghie, Preasfințitul Siluan va săvârși slujba de sfințire a bisericii. La acest moment de sărbătoare vor participa reprezentantul Eminenței Sale Mons. Francesco Montenegro, arhiepiscopul catolic de Agrigento, Doamna Carmen Liliana Iacob Consulul României la Catania, Domnul Vincenzo Corbo, primarul orașului Canicatti, și alte autorități civile și religioase române și italiene.

În după masa aceleași zile, tot la Canicatti, Preasfințitul Siluan va avea o întâlnire cu preotesele din Protopopiatele misionare Sicilia și Calabria.

Vizita pastorală a Preasfințitului Siluan, va continua în seara zilei de 8 decembrie, la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Enna, păstorită de Părintele Dănuț Băcăuanu, unde se va săvârși slujba de Te Deum, de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, în prezenta Excelentei Sale Michelle Pennisi episcopul catolic de Enna, prin bunăvoința căruia s-a obținut biserica pentru slujire.

Duminică, 9 decembrie 2012, Preasfințitul Părinte Siluan va sluji la Parohia „Sfântul Ierarh Leon al Cataniei” din Alcamo, păstorită de Părintele Ciprian Munteanu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…