Conferință de presă la Centrul Eparhial Timișoara

La sediul Arhiepiscopiei Timișoarei a avut loc astăzi o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele proiectului „SOCIAL – Strategia de ocupare și calificare prin învățare și activități pentru libertate”. Au fost prezentate activitățile specifice derulate și modelul întreprinderilor sociale ce vor fi înființate în proiect, informează TRINITAS TV.

La eveniment au participat și consilieri sociali ai altor eparhii.

Majoritatea celor prezenți s-au interesat de stadiul dezbaterii cu privire la legislația în domeniul economiei sociale din România, ce facilități economice ar putea fi acordate acestui tip de întreprinderi și care ar fi cea mai potrivită formă juridică de constituire a unei astfel de entități.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…