Colindele românești au răsunat marți, 11 decembrie 2012, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, în cadrul celei de-a cincea ediții a concertului de colinde intitulat „Hristos se naște, slăviți-L!”, după cum aflam de pe site-ul sf-esc.ro. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, alături de autorități locale și mulțime de credincioși.
Minunea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost vestită în acest an de 7 formații corale, printre care grupurile tuturor protopopiatelor din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur”.
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit credincioșilor despre tradiția colindelor îndemnându-i să ducă vestea cea bună tuturor care sunt în suferințe și încercări.
La finalul concertului, toți colindătorii și copiii care au fost prezenți la Catedrala Episcopală au primit daruri de Crăciun din partea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.





