Concert de colinde tradiționale românești la Târgoviște

Marți, 19 decembrie 2012, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a avut loc, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Concertul de colinde tradiționale românești, organizat de către Arhiepiscopia Târgoviștei.

Nespusa bucurie a colindelor, dar și atmosfera de sărbătoare, a fost oferită de către corurile reunite ale: Facultății de Teologie și Științele Educației din cadrul Universității „Valahia„, Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur„, Grupului coral bărbătesc „Valachia Christiana„, Coralei Catedralei Arhiepiscopale și Mitropolitane din Târgoviște și Coralei Preoților din Arhiepiscopia Târgoviștei.

Acest eveniment spiritual-cultural și muzical a împărtășit bucuria Nașterii Domnului în sufletele a peste 1.000 de credincioși, prezenți în sală, veniți, alături de preoții lor, unor autorități județene și locale, profesorilor de la Facultatea de Teologie a Universității „Valahia” din Târgoviște și de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, tinerilor de la Comitetele parohiale de tineret din Municipiul Târgoviște, precum și miilor de credincioși care au asistat la transmisia în direct, realizată de postul de televiziune locală MDI TV, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

La finalul manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a ținut un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța colindelor noastre strămoșești pentru viața fiecăruia dintre noi, faptul că ele ne transformă în vestitori ai Nașterii Domnului, misionari ai Evangheliei lui Hristos și mărturisitori ai iubirii și milostivirii dumnezeiești față de aproapele nostru, adesea, aflat în nevoie și suferință.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…