În ultimul timp, preocuparea față de problema sfârșitului lumii în care trăim s-a intensificat, luând aspecte alarmante în presă și provocând stări de anxietate într-o societate tot mai secularizată și lipsită de sens existențial. În afară de advenții Mileniului „biblic” bine cunoscuți, o serie de „profeți” ai Noii Ere își fac apariția periodic în mass-media, trâmbițând iminentul sfârșit care, în virtutea sincretismului teozofic „la modă”, poate fi „argumentat” și prin alte surse decât cele iudeo-creștine, prin „descoperiri” extrabiblice și informații parareligioase, cum este, spre exemplu, celebra „profeție” mayașă despre un sfârșit al lumii în ziua de 21 decembrie 2012.
Prezicerile „sfârșitului” abundă în ultimii ani, iar mediatizarea apocaliptică ia forme tot mai variate, de la avertizările științifice ale unor savanți asupra unui cataclism cosmic devastator și până la scenariile exotice ale sincretismului neognostic new age-ist. Există, însă, un numitor comun al acestor scenarii: lumea în starea în care se află nu mai poate dăinui, iar sfârșitul formei ei actuale este iminent; fie că se va produce o catastrofă uriașă care va comprima pământul și-l va transforma într-o sferă inertă, lipsită de viață (un scenariu sumbru, pesimist), fie va începe o nouă eră, atât din punct de vedere calendaristic, cât și al realității concrete (o speranță iluzorie despre o lume a păcii și bunăstării pe Pământ sau în cosmos).
Ne aducem aminte că tema apocaliptică a anului trecut (2011) a fost „21 mai, Ziua Judecății. Biblia o garantează”. Adepții pastorului american Harold Camping erau convinși că „Isus va reveni pe Pământ să-i salveze pe cei care cred în el”. Ei spuneau că sfârșitul lumii trebuia să înceapă pe 21 mai 2011 și că omenirea urma să trăiască un coșmar timp de 153 de zile. Aidoma predecesorilor săi pe linie advento-iehovistă, Harold Camping a anunțat că în urma unor calcule matematice a reușit să identifice începutul sfârșitului lumii, fix pe 21 mai 2011. Tot el mai anunțase și pe 6 septembrie 1994 că Iisus va coborî pe Pământ și va fi întâmpinat de cei aleși, cu Bibliile deschise spre cer, fără ca profeția să se împlinească.
Descoperirea noii date „precise” a sfârșitului arată o coincidență a cel puțin trei surse de informații din culturi diferite, din care nu lipsesc interpretările oculte. S-au făcut speculații asupra cărții chinezilor „I Ching”, care ar conține o hartă a timpului de 4.000 de ani și care s-ar încheia exact la 21 decembrie 2012; s-a făcut recurs din nou la Nostradamus, care ar fi profețit că în anul 2012, „reînnoindu-se ciclul secolelor, va ploua cu sânge, foamete și război, iar pe cer se va vedea un foc mare”. Mayașii, conform calendarului lor, ar fi fixat anul mitic al creației, care este prognozat să se încheie pe 21 decembrie 2012, ora 10.00, iar toate acestea dau naștere la interpretări bizare pe internet și fac deliciul presei internaționale.
Atitudinea Bisericii față de această provocare
Biserica Ortodoxă nu rămâne însă pasivă la aceste provocări. Așa cum arată PS Ioachim Băcăuanul, „viața Bisericii a fost de multe ori tulburată de mințile rătăcite ale proorocilor mincinoși, care au văzut în semnele timpului lor iminența dezastrului mondial. Însă aceste pretinse sfârșituri n-au făcut decât rău Trupului lui Hristos – Biserica, sfâșiindu-l și aruncând în derizoriu sau relativ chiar ideea de eshaton”.
Ierarhul amintește că au fost ani fatidici, când omenirea a fost supusă spaimei prin anunțarea iminentei veniri a sfârșitului lumii (cum ar fi: 1000, 1843, 1875, 2000 și chiar 2011), sursele fiind diferite pentru fiecare dintre aceste prevestiri, dar mai ales de natură biblică.
Totuși, calculele celor ce cred că această dată ar fi sfârșitul calendarului mayaș, ca punct terminus al lumii, sunt date peste cap de inscripțiile de pe unele tăblițe de la Templul din Palenque, care se referă la „aniversarea a 80 de runde calendaristice de la întronarea regelui Pakal”, adică 21 octombrie 4772, așadar o dată mult mai târzie decât anul 2012. Cu toate acestea, decodarea inscripțiilor mayașe cu referire la un presupus sfârșit al lumii în 2012 a generat o adevărată „cosmofobie”, după cum afirmă cercetătorul de la NASA David Morisson.
„Bazați pe sensibilitatea și credulitatea oamenilor atunci când este vorba de viitor, ținând cont și de contextul economic actual, multe edituri și mass-media au descoperit o adevărată sursă de venit, exploatând aceste ipoteze și având de partea lor contribuția însemnată a numerologilor, a sectelor mileniste și a multor speculanți ai sufletelor labile.
Ieșirea din această stare tensionată provocată de modul manipulator al promovării „cosmofobe” nu se poate realiza decât având conștiința atotprezenței lui Dumnezeu, a proniei și atotștiinței Sale. Revelația stabilește dependența noastră de Creator (fără Mine nu puteți face nimic), dar și faptul că tot ceea ce ni se întâmplă este cu voia și din purtarea de grijă a Sa.
Frământările izvorâte din sintagma de tip sibilin: „Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc”, ar trebui să ne amintească de cuvintele lui Hristos, Care ne avertizează cu privire la profeții și profețiile mincinoase referitoare la sfârșitul lumii: „Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi” (Matei 24, 4-5), sau de cuvintele care ne îndeamnă să nu cădem pradă calculelor umane atunci când acestea se referă la realități dumnezeiești”.
Din perspectiva credinței creștine ortodoxe – întemeiată pe actul suprem al Învierii lui Hristos – fundamentul creștinismului -, Universul are o finalitate pozitivă imprimată de Creator, fapt pentru care nu va fi desființat, ci transfigurat într-un „cer nou și pământ nou” (Apoc. 21, 1), învăluite în lumina iubirii divine intratrinitare. Iată de ce pentru teologia ortodoxă nu este potrivită sintagma „sfârșitul lumii”, care duce la ideea de nimicire, distrugere sau aneantizare nihilistă a tot ce există, ci, așa cum arată întemeiat părintele Dumitru Stăniloae, este vorba de „sfârșitul chipului actual al lumii și desăvârșirea ei”, adică de transfigurarea ei prin Hristos în Duhul Sfânt, ca întoarcere a creației la Dumnezeu Tatăl.
Cu atât mai mult omului – ființă personală, rațională și liberă – îi este pregătită o restaurare finală, o viață veșnică plenară, prin înviere, asemeni lui Hristos și împreună cu El, dar pentru aceasta omul trebuie să se pregătească în etapa vieții biologice, trupești în vederea judecății faptelor sale, pentru că orice veșnicie care nu începe printr-o judecată este lipsită de seriozitate – spune marele nostru teolog.
Prin urmare, știm că lumea aceasta trece, cu mirajul ei înșelător și cu tentațiile ei. Apostolul Pavel spune că întreaga creație tinde să se elibereze din robia stricăciunii, pentru ca să ajungă la mărirea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8, 20). Modul cum se va produce trecerea de la chipul actual al lumii la noul ei chip rămâne o taină, iar timpul când se va petrece aceasta îl știe numai Dumnezeu (Matei 24, 36). „Lumea se va preface cu iuțeală de fulger și din sânul pământului transfigurat vor ieși trupurile morților pnevmatizate, iar trupurile celor care vor fi în viață la venirea Domnului nu vor mai trece prin moarte, ci se vor preface în trupuri înviate (I Corinteni 15, 52). Iar aceasta nu înseamnă nimic altceva decât că într-o clipă se va petrece și prefacerea lumii și învierea morților”.
Creștinul ortodox nu trăiește cu groază apocaliptică sfârșitul formei actuale a lumii și nici nu se amăgește cu speranța iluzorie a „venirii Domnului Isus” pentru ca să se întemeieze o împărăție milenară numai „cu cei aleși”, ci are în vedere preocuparea constantă, smerită și statornică de a se pregăti pentru sfârșitul iminent al vieții pământești, cu idealul vieții veșnice care se va arăta deplin în starea de înviere, după judecata universală pe care o va înfăptui Hristos la a Doua Sa Venire, întru slavă. Apocalipsa, conform etimologiei cuvântului, va însemna atunci descoperirea stării vieții celei noi, fericite și veșnice a celor care L-au iubit pe Dumnezeu ca și pe semenii lor. Atunci oamenii vor descoperi că „Viața viitoare va fi o duminică fără sfârșit sau paradisul regăsit și eshatologia inaugurată, clipa aurorii cu al ei minunat „deodată” și lumina fără asfințit a zilei a opta în care Dumnezeu va fi totul în toate”.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 21 decembrie 2012, apărut sub semnătura Pr. dr. Ilie Macar)
