IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a oficiat astazi un trisaghion pentru Bogdan Hancu, soldatul roman ucis in Irak. Slujba a fost oficiata la capela ‘Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta’ si ‘Sfantul Voievod Stefan cel Mare’ din incinta Comandamentului 10 Operational unde a fost depus trupul neinsufletit al lui Bogdan Hancu. Dupa slujba de trisaghion, IPS Mitropolit Daniel a oferit familiei lui Bogdan o icoana a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe spatele careia sunt insemnate urmatoarele cuvinte: ‘Familiei Hancu, cu parintesti condoleante si rugaciuni pentru odihna sufletului lui Bogdan in lumina Invierii lui Hristos Domnul’. La slujba inmormantarii lui Bogdan Hancu, care va avea loc maine, de la orele 11.00, la cimitirul eroilor ‘Eternitatea’ din Iasi, va participa, ca delegat al IPS Mitropolit Daniel, arhim. lect. dr. Varlaam Merticaru, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





