Preoții slujitori ai Catedralei Patriarhale din București au binevestit astăzi, 24 decembrie 2012, Nașterea Domnului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, preoții au mers cu icoana sărbătorii la Reședința Patriarhală, imediat după oficierea Sfintei Liturghii.
Aici a fost săvârșit o Slujbă de Polihroniu, iar Preafericirea Sa a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură în care le-a vorbit despre importanța Praznicului Nașterii Domnului și a mersului cu Icoana: „Se cunoaște tradiția de a colinda pe credincioși și de a merge cu icoana în zilele premergătoare Sărbătorii Nașterii Domnului și mai ales în Ajunul Crăciunului. Acest eveniment reprezintă de fapt o memorare sau o comemorare a ceea ce a avut loc la Betleem. Mai întâi îngerii au binevestit păstorilor de lângă Betleem Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos cântând în cete îngerești luminoase în noapte Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace și între oameni bunăvoire. Apoi, păstorii de la Betleem au mers în oraș și au binevestit Nașterea Pruncului Iisus, Mântuitorul lumii. Deci, memorialul acelui moment deosebit, sfânt care a devenit centrul istoriei este redat prin colindătorii care binevestesc Nașterea Domnului ca și îngerii odinioară la Betleem și de preoții și diaconii care merg cu icoana Nașterii Domnului din casă în casă pentru a binevesti Nașterea Domnului. Deci, este o memorare liturgică, vizuală a ceea ce a fost începutul mântuirii noastre în Iisus Hristos”, a spus Patriarhul României, după cum informează Radio TRINITAS.
Psalții Catedralei Patriarhale au cântat la final colinde tradiționale.
Încă din secolul al IV-lea, în Ajunul Crăciunului, creștinii ajunau și tot atunci primeau ca și astăzi preoții în casele lor cu Icoana Nașterii pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Potrivit tradiției, în această zi preotul, însoțit de cântăreț, merge pe la fiecare gospodărie din parohie cu icoana Nașterii Domnului în mână, cântând, atunci când intră în casă, troparul acestei sărbători, vestind astfel Minunea Nașterii. De asemenea, în Ajun, colindătorii merg pe la casele oamenilor aducând vestea cea bună a Nașterii Domnului, asemenea îngerilor și păstorilor care au vestit Minunea din Betleemul Iudeii.





