Anul acesta, Biserica Ortodoxă Română îi omagiază pe Sfinții Împărați Constantin și Elena datorită împlinirii a 1700 de ani de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a dat la începutul anului 313 un edict în orașul Mediolanum (Milano de astăzi) prin care creștinii aveau libertatea de a-și manifesta public credința pe teritoriul Imperiului Roman. Din acel moment, creștinismul, care era o religie persecutată și care își desfășura activitatea în clandestinitate, iar dacă mergem la Roma, constatăm că spațiile liturgice ale înaintașilor noștri întru mărturisirea lui Hristos ca Domn și Dumnezeu erau tocmai catacombele, a devenit o religie liberă, ieșind în spațiul public al orașelor și satelor Imperiului Roman. Astfel, acum, la începutul anului mântuirii 2013 sărbătorim 1700 de ani de când Dumnezeu a lucrat în istorie prin Sfântul Împărat Constantin, care a oferit libertate de a-și manifesta credința celor care se numesc până astăzi creștini. Însă el nu numai că a oferit libertate creștinilor, ci, mai mult, a avut grijă de Biserică pentru dreapta mărturisire, convocând Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, a scutit Biserica de taxe, i-a înapoiat tot ceea ce îi fusese confiscat, i-a dat dreptul de a primi donații, a ridicat biserici, a acordat ajutoare clerului din tezaurul imperial, a dat Bisericii dreptul de a elibera sclavii și a asigurat unitate Bisericii creștine, făcând din această unitate elementul de viață și rezistență al Imperiului Roman. Acordând libertate, ajutor și privilegii creștinismului, el a făcut din minoritatea prigonită, disprețuită, persecutată, instituția cea mai însemnată a imperiului. Toate acestea s-au întâmplat datorită convertirii sale în mod miraculos dinaintea bătăliei cu Maxențiu de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din octombrie 312, când a văzut pe cer ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția: „In hoc signo vinces” (prin acest semn vei învinge), iar noaptea în vis i s-a arătat Mântuitorul nostru Iisus Hristos cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său ca semn protector în lupte. În urma acestei viziuni, cu o armată inferioară numeric, Sfântul Constantin a repurtat o victorie miraculoasă, lucru mărturisit și în inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma că a câștigat lupta „instinctu divinitatis” (prin inspirație divină). Din acest moment, primul împărat creștin al Imperiului Roman, Constantin cel Mare, a avut preocuparea principală de a apăra Biserica lui Hristos și de a o face principalul liant al existenței Imperiului Roman, lucru care s-a și întâmplat, deoarece orașul pe care l-a ctitorit la Bosfor, dându-i numele de Constantinopol, a dăinuit ca o capitală creștină a imperiului mai bine de 1000 de ani.
Să ne imaginăm evoluția istoriei Bisericii noastre fără edictul de libertate a creștinismului dat de Sfântul Împărat Constantin în anul 313 și mai ales fără implicarea în mod excepțional în consolidarea și răspândirea creștinismului în Imperiul Roman făcută de acest mare împărat al Romei de odinioară. De aceea, pe bună dreptate putem spune că anul acesta sărbătorim 1700 de ani de când creștinismul a ieșit din catacombele Romei, în centrul acesteia, prin basilicile închinate Domnului nostru Iisus Hristos de Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Până astăzi, în centrul Romei tronează un baptisteriu de mari dimensiuni zidit de primul împărat creștin. De aceea, în aceste zile să reflectăm și să cercetăm ce înseamnă pentru noi, creștinii ortodocși români de astăzi, evenimentul din urmă cu 1700 de ani. Ce ar fi fost astăzi teritoriul pe care îl numim România și teritoriul pe care îl numim Europa cu fundament creștin, dacă nu ar fi existat Edictul de la Milano dat la începutul anului 313 de Sfântul Împărat Constantin cel Mare? Pentru meritul său deosebit de a fi pus Biserica creștină pe drumul libertății în istoria Europei, Împăratul Constantin cel Mare a fost considerat cel întocmai cu Apostolii.
(Editorial publicat în Ziarul Lumina de Duminica, Ediția din data de 27 ianuarie 2013, apărut sub semnătura Pr. Dr. Ciprian Apetrei)
