Slujbe arhierești în Protopopiatele Hârlău și Iași 1

Credincioșii parohiei „Sfântul Nicolae” din orașul Hârlău au primit duminică, 27 ianuarie 2013, vizita Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a săvârșit Sfânta Liturghie și a ținut cuvânt de învățătură. În după-amiaza aceleiași zile, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat, în sobor de preoți și diaconi, slujba Paraclisului Maicii Domnului în parohia Movileni, Protopopiatul Iași 1, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat duminică dimineață în orașul Hârlău, unde, în sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, fiind prima slujire arhierească a unui mitropolit în această parohie după mai bine de 57 de ani. Din soborul slujitor, alături de pr. paroh Mihail Amarghioalei și de preoți din parohiile vecine, a făcut parte și pr. Nicolae Crăciun, protopopul Protoieriei Hârlău. Slujba arhierească, la care au participat numeroși credincioși, a debutat cu citirea rugăciunii de dezlegare de către IPS Teofan, după care a urmat Sfânta Liturghie, răspunsurile la strană fiind date de un grup de teologi.

„Fără rugăciunea din inimă, nu primim de la Dumnezeu cuvânt și binecuvântare”

După citirea Evangheliei de la Luca, cap. 18, 35-43, în care s-a relatat vindecarea orbului din Ierihon, a urmat cuvântul de învățătură al Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. În prima parte a predicii, Înalt Preasfinția Sa a evidențiat că bine-cunoscuta rugăciune a minții sau a inimii își are originea în cuvintele rostite de orbul vindecat de Mântuitorul în Ierihon: „«Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!». Acesta a fost cuvântul și aceasta a fost rugăciunea rostite de orbul aflat la marginea drumului în Ierihon, pentru că acesta simțea că întunericul îi domină ființa și știa că singurul care-i poate reda lumina ochilor săi este Domnul Hristos, Mântuitorul lumii. Această rugăciune a orbului a constituit ulterior rugăciunea cea mai des rostită de creștini de-a lungul veacurilor și care a îmbodobit clipele de zi și de noapte din viața sihaștrilor din pustie, a monahilor din mănăstiri și a creștinilor din lume, anume cuvintele «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul». Rostită ore întregi, puțin câte puțin, această rugăciune, prinzând rădăcină în inimă, în minte, în suflet și în cuget, devine o rugăciune neîncetată, așa cum își sfătuia ucenicii Sfântul Apostol Pavel, «rugați-vă neîncetat». Să știți, iubiți credincioși, că rugăciunea este lucrul de căpetenie, este lucrarea esențială în viața creștinului, fiindcă fără rugăciunea din inimă, nu primim de la Dumnezeu cuvânt și binecuvântare în lucrarea noastră duhovnicească și omenească. De aceea, pentru rugăciune, omul se cuvine să facă totul în viață, pentru că aceasta este comoara cea din țarină și giuvaerul de nestemate, care îmbodobesc viața creștinului în orice stare socială sau materială s-ar afla”. Spre finalul cuvântului, IPS Teofan a subliniat ce anume trebuie să înțeleagă credinciosul din episodul vindecării orbului din Ierihon: „Se cuvine ca în viața sa, omul să-și arate dorința spre a fi cu Dumnezeu în rugăciune, pentru ca prin rugăciune și prin post, după cum spune Hristos în Evanghelie, puterea întunericului să fie alungată de la noi. Numai cel care se roagă, precum orbul din Ierihon, primește de la Dumnezeu capacitatea vederii duhovnicești și după cum orbul din Ierihon, deschizându-și ochii, a văzut prima oară fața Domnului Hristos, se cuvine ca fiecare om să ceară de la Dumnezeu să vadă cu ochii minții Lumina, care este Hristos”.

La finalul Sfintei Liturghii, după împărtășirea a numeroși credincioși cu Sfintele Taine, pr. prototop Nicolae Crăciun a ținut un cuvânt de mulțumire: „Orășelul nostru a fost plin de bucurie în această zi, pentru că Înalt Preasfințitul Mitropolit Teofan a ales să slujească în mijlocul preoților și credincioșilor de aici. Momentul este unul deosebit și prin faptul că parohul bisericii, pr. Mihail Amarghioalei, împlinește în acest an 20 de ani de slujire în această parohie. Mulțumim, preoți și credincioși, Înalt Preasfințitului Teofan, pentru dragostea arătată și pentru împreuna-slujire și-l rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască ani îndelungați pentru a ne sfătui și pentru a ne îndruma pe calea mântuirii”. De asemenea, pr. paroh Mihail Amarghioalei a ținut să sublinieze că „trăim în această zi o bucurie cu semnificație istorică, ca în această biserică să slujească un mitropolit după mai bine de 57 de ani. Ultima dată acest lucru s-a întâmplat în 1955, în vremea păstoririi Înalt Preasfințitului Sebastian Rusan, cu un an înainte de trecerea sa la cele veșnice”.

„Sunteți primul mitropolit care pășește în această biserică”

În după-amiaza zilei de duminică, de la ora 16:00, cele 150 de familii ale parohiei „Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei” – Movileni, Protopopiatul Iași 1, au participat cu emoție la slujba Paraclisului Maicii Domnului, săvârșită de IPS Mitropolit Teofan, în sobor de preoți și diaconi. La slujba arhierească de seară, răspunsurile la strană au fost date de cântăreți de la Catedrala mitropolitană din Iași, iar din soborul slujitor, alături de pr. paroh Cătălin Bărbosu, au făcut parte preoți din parohiile învecinate și pr. Toma Gradinaciuc, protopopul Protoieriei Iași 1. Slujba de seară s-a încheiat cu câteva pricesne cântate de corul bisericii din Movileni, dirijat de preotul paroh.

La finalul slujbei, pr. protopop Toma Gradinaciuc a vorbit despre frumusețea slujbei arhierești: „Pentru comunitatea de aici, această seară a fost una de Paști, pentru că prezența Înalt Preasfințitului Teofan i-a făcut pe credincioși să lase cele lumești de o parte și să vină la Sfânta Biserică, pentru sfânta rugăciune și pentru primirea binecuvântării arhierești. Ne-am bucurat cu toții pentru că ne-am rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea care este de-a pururi rugătoare în fața Mântuitorului Iisus Hristos pentru noi, ca să slobozească cu rugăciunile sale darul Mântuitorului Iisus Hristos asupra noastră, fiindcă fără ajutorul lui Dumnezeu noi nu putem face nimic”.

În continuare, pr. paroh Cătălin Bărbosu a vorbit despre emoția și solemnitatea momentului de rugăciune: „Am trăit cu siguranță un ceas binecuvântat și de o emoție deosebită, pentru că această slujbă de seară închinată Maicii Domnului a fost însoțită de rugăciunea mitropolitului nostru, IPS Teofan, căruia îi mulțumim că s-a ostenit să vină și în parohia noastră. Important este că am săvârșit o slujbă închinată Maicii Domnului, pentru că Ea este mult ocrotitoare pentru familii, pentru copii, iar Sfântul Ioan Gură de Aur prăznuit în această zi spune în scrierile sale că „familia este biserica de acasă, biserica cea mică”. În continuare, pr. paroh s-a adresat Înalt Preasfințitului Teofan, subliniind faptul că „din punct de vedere istoric, întâlnirea din această seară cu Înalt Preasfinția Voastră este cel mai important eveniment din parohia noastră, pentru că de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de când e înființată, ea a fost majoritatea timpului filie și toate slujbele importante se săvârșeau la parohia de care aparținea. Chiar și după cel de-al Doilea Război Mondial, când a fost sfințită această biserică, a fost prezent doar protopopul de Hârlău, și nicidecum un ierarh. De aceea, din documentele pe care le-am cercetat, sunt convins că sunteți primul mitropolit care pășește în această biserică de 200 de ani”.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, IPS Teofan a vorbit despre folosul slujbei Paraclisului Maicii Domnului, după care a explicat rând pe rând fiecare vers din cel de-al doilea tropar din rânduiala paraclisului, evidențiind în finalul cuvântului său că „fiecare rugăciune din Paraclisul Maicii Domnului exprimă dorul omului către Dumnezeu mărturisit în fața Născătoarei de Dumnezeu, Cea grabnic ajutătoare și mult folositoare”.

Înainte de a pleca la casele lor, credincioșii prezenți au primit rugăciunea de dezlegare citită de către IPS Teofan.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…