În urmă cu trei ani, maica stareță Nectaria Manea a coborât în lume. A lăsat în urmă munții mănăstirii prahovene Suzana pentru un alt sfânt lăcaș aflat în centrul Capitalei. Mănăstirea Măgureanu de lângă parcul Cișmigiu, fostă biserică de mir, își aștepta monahiile, iar maica Nectaria nu a întârziat să aprindă candelele în biserică și să se îngrijească de pravila zilnică, împreună cu alte două monahii. De atunci și până astăzi locul palpită de viață, pentru că oamenii îl cercetează continuu, conștienți de binefacerile primite.
Dacă maica Manea nu ar fi aflat de situația materială grea în care se zbate familia micuțului Petru și nu ar fi apelat la bunătatea credincioșilor care frecventează Mănăstirea Măgureanu, cu siguranță zilele copilului de 9 ani ar fi fost triste și neîndestulate. Pedepsit de învățătoare cu nota 4 pentru că nu a avut un caiet pe care să-și rezolve tema, Petru a fost copleșit, în schimb, cu multe cadouri de Crăciun. A fost pentru prima dată când nu s-a simțit marginalizat. Biserica i-a dăruit încredere în forțele proprii, a devenit locul cald și primitor în care este ajutat la teme, unde găsește hrană caldă la prânz, iar în zilele de duminică se poate juca în voie cu toți copiii, fără a i se reproșa că este sărac.
„Sunt destui cei care au nevoie de ajutor”
„Pe zi ce trece, descopăr cât de importante sunt locul și rostul acestui sfânt lăcaș. Activitatea filantropică este permanentă – de la a asculta un om care vine plângând până la a-l învăța corect învățătura creștină și a-i oferi un minim ajutor. Sunt destui cei care au nevoie de o mână întinsă, însă, din fericire, există și mulți oameni buni care îi ajută, oferindu-le haine, mâncare, după caz, rechizite, dulciuri. Comunitatea noastră de credincioși nu este foarte mare, dar în permanență are posibilitatea de a ajuta, de a face bine. Slujirea aceasta simplă le aduce oamenilor bucurie și îi unește. Avem un grup de creștini care s-au lipit de noi, suflete sărmane, pe care îi susținem pentru că știm că sunt cinstiți, însă din păcate nu au posibilități materiale. Ei nu acceptă milă, decât dacă fac un serviciu mănăstirii”, explică inimoasa maică stareță.
Odată intrat în biserica Mănăstirii Măgureanu, rămâi impresionat de sfiala oamenilor, aproape nemișcați în timpul slujbelor. Credincioșii preacuviosului protosinghel Siluan Ionașcu și ai părintelui ierodiacon Serghie Pârău – slujitorii sfântului lăcaș de cult – au o cultură vie a credinței. De îndată ce pășesc în biserică, își caută folosul duhovnicesc. Și nimic altceva. Stau cu temere și luare aminte în fața sfântului altar pentru că au conștiința locului în care se află, iar rostuirea acestui sfânt lăcaș este recunoscută de toți cei care îi calcă pragul. O credincioasă apropiată mănăstirii, care preferă ca numele-i să rămână nerostit, admite: „Nouă, mirenilor, ne este de folos acest reper spiritual. Aici ne îndepărtăm de viața cotidiană și ne găsim liniștea. Dincolo de ușa tot timpul deschisă a bisericii descoperim lucruri pe care altfel nu le-am fi putut bănui despre noi înșine, iar bucuriile comuniunii cu oameni asemenea nouă sunt cele mai pătrunzătoare”.
Taina
Biserica din Bulevardul Schitul Măgureanu, nr. 14, sectorul 1, este mănăstire de maici, ca urmare a Ordinului Arhiepiscopiei, datat 17 noiembrie 2009. În sfântul lăcaș, ce poartă hramurile „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, „Sfântul Ierarh Visarion” și „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”, „sunt oameni care au intrat o dată și s-au întors, chiar și după ani de zile. Au plecat, de exemplu, în America și au revenit special, deoarece aici au simțit că le este bine. Pe de altă parte, călugăria este o chemare, o bucurie și o responsabilitate foarte mare. Este un act voluntar, conștient. Indiferent unde ești ca monah, porți mănăstirea în tine. Sufletul tău are forma, are duhul unei mănăstiri și încerci să-l aduci acolo unde ești și să-l ții cu tine. În același timp descoperi că alți oameni, înaintea ta, au făcut lucruri minunate. De altfel, schitul este un model de taină al multor oameni: călugări, preoți de mir, mireni care au pus mult suflet”, completează maica Nectaria.
De neclintit, de sute de ani
Potrivit maicii starețe, cunoscătoare a istoriei schitului, pe care a cercetat-o filă cu filă, împreună cu celelalte două călugărițe ale mănăstirii, în documentele din arhivele sfântului lăcaș, dar și în cele ale statului, locul este caracterizat „printr-o modestie și liniște cutremurătoare”.
Existența acestuia este menționată încă din secolul al XVII-lea, ca biserică de lemn, iar din secolul al XVIII-lea se consemnează ca și chinovie de călugărițe, ridicată pe dealul de lângă lacul Cișmigiu de către vechea și boiereasca familie a Măgurenilor, înrudită cu împărăteasca familie a Cantacuzinilor. După moartea primului ctitor, marele logofăt Constantin Văcărescu și a soției acestuia, Marica, fiica lor, Elena, a fost măritată de bunica sa cu vistierul Mihai Cantacuzino Măgureanu (mare apărător al Ortodoxiei), căruia i se datorează desăvârșirea ctitoriei. Prima pisanie, aflată pe zidul acualului edificiu, menționează ca dată a săvârșirii ctitoriei octombrie 1757. Lăcașul monahal a fost închinat Mănăstirii Sărindar ca metoh al acesteia până la jumătatea secolului al XIX-lea.
După „lepădarea de către Sărindar” și „secularizarea averilor mănăstirești”, Schitul Măgureanu a devenit biserică de mir. În anul 1881, vechea mănăstire a fost dărâmată. Pe locul ei s-a ridicat biserica de astăzi, între anii 1881 și 1885. Noua ctitorie este consemnată în a doua pisanie aflată deasupra intrării actuale a bisericii.
Pictura a fost realizată de Gheorghe Ioanide, iar catapeteasma, de Costache Georgescu, în 1884, când biserica a fost sfințită și dată cultului.
Actualmente, biserica se află retrasă din piațeta din dealul Cișmigiului și are intrarea abruptă din trotuarul străzii Schitul Măgureanu, fiind încă înconjurată de o grădină splendidă care a încântat dintotdeauna privirea trecătorilor, dar și păstorilor care au împodobit cu harul lor vechea ctitorie, între care îi amintim pe Gheorghe D. Șerban și pr. prof. acad. Niculae M. Popescu.
„În fiecare zi descopăr cu bucurie că noi, românii, avem un fond ortodox frumos și profund, dar, din păcate, peste el s-au pus foarte multe straturi neadecvate. Indiferent de sfera de activitate în care este prezent omul, această chemare din adâncuri îl aduce la biserică, deoarece Ortodoxia este un model așezat și trainic. Noi nu propunem o modă de un sezon, ci oferim un lucru de care s-au folosit mulți înaintași ai noștri, care ne poate ține în picioare. De altfel, astăzi, miza mare este să stai în picioare într-un mod cât se poate de demn, să ai o pace a ta și un drum drept”, încheie șirul gândurilor maica stareță Nectaria Manea.
Biserica Mănăstirii Măgureanu este deschisă zilnic în intervalele orare 7:30-13:00 și 14:00-18:30. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 30 ianuarie 2013)
