Încă de la apariția mișcării ecumenice, în prima parte a secolului trecut, Biserica noastră a fost una dintre participantele importante. În 1948, regimul comunist a interzis Bisericii Ortodoxe Române să continue cultivarea acestor relații, obligând-o să se rezume la forul interortodox în frunte cu Biserica Rusiei și la întrunirile pentru pace ale lagărului socialist. Însă, după 1961, Biserica noastră a revenit cu o participare majoră la mișcarea ecumenică, promovând o politică proprie, diferită de cea a Bisericii Ruse, în interesele Ortodoxiei românești și a comuniunii de credință. Unul dintre purtătorii acestui mesaj religios din partea Bisericii Ortodoxe Române a fost părintele Ion Bria. El era originar din părțile Prahovei, având studii de teologie la București și doctoratul în omiletică și catehetică, sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae, până la arestarea lui, apoi a profesorului Nicolae Chițescu. Ulterior, este profesor la seminariile din Buzău și București. După 1961, părintele Bria a avut șansa de a merge cu bursă de studii la Colegiul anglican din Canterbury, apoi la Facultatea de Teologie din Durham, iar mai apoi susținându-și teza de doctorat. Cu studiile de teologie făcute a obținut un post de asistent, apoi de lector de catehetică și omiletică la Institutul Teologic din București, pentru ca, din 1971, să fie conferențiar. Începând cu 1973, părintele Bria a lucrat ca reprezentant al Bisericii noastre la Consiliul Ecumenic de la Geneva, ocupând chiar mai multe responsabilități în structurile înalte ecumenice. A susținut numeroase prelegeri despre Ortodoxie și Ecumenism, a publicat în reviste internaționale, s-a dovedit ca un reprezentant de seamă al Ortodoxiei românești peste hotare. Despre toate aceste repere biografice găsim detalii în volumul autobiografic „Al doilea botez. Itinerarele unei credințe și teologii de deschidere”, apărută la Editura Reîntregirea de la Alba Iulia, în anul 2005.
În cele 380 de pagini ale cărții, cititorul poate cunoaște în amănunt viața și activitatea părintelui Ion Bria, de la originile sale la încercările primelor examene universitare marcate de greutățile materiale de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, despre atmosfera din Institutul Teologic bucureștean din perioada anilor ’50, cu provocările venite din partea regimului comunist, despre profesorii, în special Dumitru Stăniloae, și colegii teologi. Apoi, autorul ne mută în mediul învățământului seminarial de la Buzău și București, cu impedimentele venite din partea reprezentanților Departamentului cultelor și greutățile din timpul cursurilor de doctorat dintr-o perioadă în care regimul trecuse la închiderea mănăstirilor și condamnarea la ani grei de pușcărie a multor slujitori. După 1960, părintele Bria a cunoscut implicarea în activitatea ecumenică, pentru început la Conferința pentru Pace de la Praga, pentru ca, după vizita lui Visserît Hooft, secretarul general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB), la București (noiembrie 1961), să meargă pentru prima dată în Occidentul ecumenic. A plecat în Anglia la studii, prin bursa oferită de Hooft și la susținerea mitropolitului Iustin Moisescu. Astfel, părintele Bria a început să-i cunoască pe occidentali, mai întâi pe anglicani, apoi pe catolici și protestanții pe care îi întâlnea la diversele întruniri de la Geneva. Însă propovăduirea adevărului de credință nu era împlinită fără slujirea altarului, pe care părintele Bria o îndeplinea la fiecare întrunire ecumenică, alături de frații ortodocși greci și ruși, pentru ca astfel mesajul ortodox să poată fi receptat de reprezentanții celorlalte Biserici. Un capitol interesant din volum este dedicat sfârșitului Războiului Rece, unde părintele Bria detaliază asupra provocărilor la care a trebuit să facă față la sfârșitul anilor ’80. De pildă, în februarie 1990, în cadrul unei sesiuni a Comitetului Executiv al CEB, se rostea cu vehemență cum „catolicii din Polonia și luteranii din Germania de Est au organizat o formă de rezistență creștină contra comunismului și deci sunt singurele biserici din Est care au contribuit la prăbușirea sistemului comunist; civilizația și morala protestantă, dominante în centrul și vestul Europei, își asumă ca pe ceva firesc democrația, statul de drept și economia de piață, în timp ce civilizația ortodoxă nu cunoaște și nu respectă aceste valori creștine europene, fiind un teren favorabil dictaturii și comunismului”. Acestea sunt numai o parte din provocările de la sfârșitul unei epoci pe care părintele Ion Bria ni le împărtășește în cartea sa autobiografică ca pe o experiență care ne folosește astăzi pentru a înțelege trecutul recent.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 4 februarie 2013)
