În perioada 19-25 februarie, în județul Caraș-Severin se desfășoară cinci seminarii de informare cu tema „Protecția mediului și controlul poluării”. Seminariile vor avea loc la nivelul fiecărui centru de lucru din cadrul Episcopiei Caransebeșului, respectiv Moldova Nouă, Băile Herculane, Caransebeș, Reșița și la Centrul eparhial Caransebeș, informează episcopiacaransebesului.ro
Prin intermediul acestor seminarii, angajații Episcopiei Caransebeșului vor fi informați cu privire la legislația de actualitate în domeniul protecției mediului. Vor fi prezentate și dezbătute de asemenea și aspectele practice ale aplicării reglementărilor de mediu pentru: protecția apelor și ecosistemelor acvatice; protecția calității aerului, solului și subsolului; înființarea sau extinderea cimitirelor; gestiunea deșeurilor și arii naturale protejate.
Participarea la aceste seminarii de informare are la bază principiul egalității de șanse și principiul non-discriminării și se realizează fără condiționări, deosebiri, excluderi, preferințe, restricții bazate
pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, vârstă, handicap, situație sau responsabilitate familială și alte asemenea criterii ce pot conduce la acte de discriminare directă sau indirectă.
Evenimentele sunt organizate în cadrul proiectului „Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea și promovarea Patrimoniului Cultural Național” – POSDRU/ 81/3.2/S/53777. Proiectul vizează creșterea gradului de adaptabilitate al angajaților, asigurarea sănătății și securității la locul de muncă și promovarea formelor flexibile de organizare a muncii prin metode inovatoare și noi practici de lucru în domeniul patrimoniului cultural. Informații suplimentare se pot obține de pe site-ul www.patrimoniuepiscopiacaransebesului.ro sau de la Câmpean Anca Mariana, șef Centrul de perfecționare Caransebeș, tel. 0743159699.





