În duminica a XVI-a după Rusalii, Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Vinga cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Protopopiatul Arad, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.
Duminica aceasta a reprezentat un fericit prilej de bucurie duhovnicească pentru preotul paroh și credincioșii din comuna arădeană Vinga. Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Timotei a efectuat aici o vizită pastorală, fiind întâmpinat în numele întregii obști de către preotul paroh Liviu Suciu, de oficialitățile locale, de tinerii parohiei în costume populare. În monumentala biserică purtând hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Înalt Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în prezența unui mare număr de credincioși. În cuvântul de învățătură, având ca idee centrală „Harul Dumnezeiesc și conlucrarea omenească prin credință și fapte bune”, pe temeiul citirilor duminicii (2 Corinteni 6 și Matei 25), chiriarhul a subliniat faptul că lenevia și necredincioșia primejduiesc mântuirea. „Harul lui Dumnezeu se arată chiar în slăbiciunea firească dacă se vede și râvna credinciosului spre cele bune (cf. II Cor. 12, 9). Sluga din Evanghelie care a primit un talant l-a socotit doar valoare materială, prin îngroparea acestuia în pământ și legând-o de presupusele interese ale celui care i l-a încredințat, dar care se vădeau tocmai ca propriile-i slăbiciuni, pe când cei cu mulți talanți, socotind adevărata lor valoare, s-au învrednicit de răsplata stăpânului. Pilda se poate ilustra și cu Sfinții Împărați Constantin și Elena care, prin darul lui Dumnezeu, au dovedit valorile materiale și spirituale ale creștinismului ca adevărate contribuții la civilizația lumii, în cursul întregii istorii a Bisericii”, a arătat IPS Arhiepiscop.
În finalul Sfintei Liturghii preotul paroh a exprimat calde mulțumiri înaltului oaspete pentru bucuria duhovnicească prilejuită întregii comunități. Parohia Vinga, fiind o vreme și sediu de protopopiat, situată geografic la hotarul cu Arhiepiscopia Timișoarei, a fost păstorită de-a lungul timpului de preoți vrednici, cu tradiții spiritual-culturale legate atât de Arad, cât și de Timișoara. În virtutea acestora, profesorul timișorean, diacon Caius Seviciu, tatăl IPS Arhiepiscop Timotei, a slujit odinioară în această biserică, fapt consemnat în cronica parohiei și de memoria colectivă.
În după-amiaza zilei, la oficiul parohial Vinga, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Timotei a prezidat consfătuirea preoților Cercului misionar Vinga, Protopopiatul Arad, în cadrul căreia părintele coordonator Liviu Suciu a susținut referatul despre Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena și s-au dezbătut probleme actuale cu conținut pastoral-misionar și liturgic.





