În sala festivă a Centrului eparhial din Timișoara a avut loc marți, 12 februarie 2013, sesiunea de informare „Implicarea comitetelor parohiale în rezolvarea problemelor sociale din comunitate” în cadrul proiectului FORTE – Formare Trainică pentru Parteneriat Social. Evenimentul a fost susținut de echipa Centrului de Resurse Anastasis și s-a adresat celor 46 de angajați ai parohiilor din protopopiatele Arhiepiscopiei Timișoarei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.
În debutul sesiunii, pr. Cristian Pavel, consilier social al Eparhiei Timișoarei și consultant patriarhal în cadrul proiectului, a făcut o prezentare generală a proiectului FORTE explicând că acesta are ca scop dezvoltarea capacității organizaționale a Administrației patriarhale și a 9 eparhii, inclusiv Arhiepiscopia Timișoarei, pentru a deveni parteneri mai puternici pentru incluziune socială la nivel național.
Apoi, pr. Timotei Sbera, formator în cadrul centrului, a exemplificat activitățile realizate de Centrul de Resurse Anastasis până în prezent, prezentând beneficiile pe care acesta le poate oferi angajaților și membrilor comitetelor parohiale. În continuare, pr. Cristian Miloș, coordonatorul Centrului de Resurse, a vorbit celor prezenți despre oportunități de activități și proiecte ce pot fi implementate cu ajutorul comitetelor parohiale, oferind ca exemple de bune practici activitățile întâlnite în parohiile vizitate anterior în cadrul proiectului. De a-semenea, participanții au fost informați despre sursele de finanțare disponibile și au fost încurajați să se adreseze Centrului de Resurse pentru ajutor în redactarea unei cereri de finanțare, care să susțină proiectele din parohie.
Proiectul FORTE – Formare Trainică pentru Parteneriat Social este derulat de Federația Filantropia a Patriarhiei Române în parteneriat cu Instituto de Formation Integral și SC Global Commercium Development SRL, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – POSDRU/93/3.3/S/62277 având o durată de implementare de 36 de luni, septembrie 2010 – august 2013.





