La resedinta episcopala din Husi va avea loc maine, incepand cu orele 09.00, sedinta de constituire a Adunarii eparhiale a Episcopiei Husilor. Sedinta va fi prezidata de catre PS Ioachim, episcop al Husilor, iar punctul central de pe ordinea de zi va fi reprezentat de validarea noilor membri ai Adunarii eparhiale alesi pentru urmatorii patru ani. Parintele Isidor Melinte, consilier bisericesc in cadrul Episcopiei Husilor, ne-a spus ca ‘se va face desemnarea provizorie a doi secretari, apelul nominal, depunerea mandatelor si suspendarea sedintei pentru examinarea mandatelor. La ora 10.00 se va deschide sedinta care va avea pe ordinea de zi prezentarea rapoartelor pentru validarea mandatelor si validarea acestora, dupa care presedintele sedintei va declara Adunarea eparhiala legal constituita’. Tot maine se va constitui si cele patru comisii ale Adunarii eparhiale: Comisia administrativa, Comisia culturala, cea economica si cea de organizare si validare. Adunarea eparhiala este organul deliberativ pentru toate chestiunile administrative, culturale si economice ale eparhiei. Adunarea eparhiala este alcatuita din 30 de membri, 10 clerici si 20 mireni, alesi pentru o perioada de patru ani.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





