În perioada 18-19 februarie, la Mănăstirea Hurezi a avut loc ultima sesiune de formare pentru formatori în cadrul proiectului „Alege școala!”, pentru Arhiepiscopia Râmnicului. La această sesiune au participat 12 preoți din protopopiatele Drăgășani (8), Horezu (1), Craiova Sud (1), Craiova Nord (1) și Băilești (1), informează „Ziarul Lumina”.
Sesiunea a fost susținută de către diaconul George Jambore, inspector pentru cateheza parohială în cadrul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, expert-formator în proiectul „Alege școala!”, și de preotul Ionuț Sandu, specialist relații sociale în cadrul Fundației World Vision România, coordonator regional pentru proiectul „Alege școala!”. Întâlnirea s-a desfășurat în opt secvențe de lucru ce au pus în discuție aspecte teologice: antropologia educațională, asumarea vocației de părinte în familie și exigențe ale educației creștine la vârstele școlare, aspecte socio-educaționale: impactul culturii televizorului asupra educației copilului, aspecte axiologice: criza valorilor și lipsa de modele în relația Biserică-Școală-Familie, aspecte pedagogice: modalități de cultivare a motivației creștine a copiilor și a tinerilor, învățarea ca mod de transformare a vieții și metode practice de educație religioasă în parohie.
La activitățile de formare a luat parte și preotul Constantin Olariu, inspector pentru cateheza parohială în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.





