Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit ieri, 22 februarie 2013, Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Parva, din județul Bistrița-Năsăud, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.
„Programul de rugăciune a început la ora 20:00 cu Miezonoptica, urmată de slujba Utreniei cu ceasul întâi, continuând de la ora 22:00 cu Taina Sfântului Maslu”, a spus pr. Chiril Zăgrean, starețul Mănăstirii Parva.
Biserica Mănăstirii Rebra-Parva din țara Năsăudului a fost înălțată în 1755, dar în anul 1782 a fost desființată. Biserica a fost rezidită aproximativ 200 de ani mai târziu.





