Comunitățile ortodoxe românești din Statele Unite ale Americii sunt unele dintre cele mai numeroase din diaspora, iar relația lor cu Biserica strămoșească s-a păstrat, de-a lungul anilor, alături de identitatea de neam. Înalt Preasfințitul Părinte Nicolae Condrea, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, ne-a vorbit despre misiunea acestei eparhii aflate încă la început de drum și despre provocarea de a păstori credincioși români imigranți nevoiți să viețuiască în una dintre cele mai secularizate societăți de pe glob.
<i>Înalt Preasfinția Voastră, sunteți mai bine de zece ani ierarh în Statele Unite ale Americii, păstorind credincioșii ortodocși români de peste Ocean. Cum au fost începuturile acestei slujiri?</i>
Acum zece ani, când am fost hirotonit și încredințat cu această misiune, primul gând a fost să vizitez parohiile și să încerc să înțeleg misiunea pe care o am de îndeplinit acolo. Predecesorul meu, arhiepiscopul Victorin Ursache, a fost păstorul românilor ortodocși din America timp de 35 de ani. În ultimii ani, când era deja la o vârstă înaintată, nu a mai putut împlini în deplinătatea puterilor această misiune. De aceea, primul lucru pe care l-am observat a fost faptul că lucrurile trebuie regândite și așezate pe un nou făgaș. Unul dintre principalele lucruri a fost aflarea unui centru eparhial, în care să ne coordonăm misiunea parohiilor, a unui punct de referință pentru români, a unui punct de reper pentru prezența ortodoxă și românească în America. Acest lucru, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a împlinit destul de curând: în câteva luni ne-am mutat la Chicago și după un an de zile am cumpărat proprietatea pe care o avem și astăzi – o biserică, o casă și un centru pentru birouri și săli de clasă. A fost cu adevărat o șansă, pentru că în jurul acestui centru s-a închegat foarte repede o comunitate ortodoxă românească. Era nevoie de misiune în Chicago și acest lucru a fost de un real folos pentru Arhiepiscopia noastră. Contăm mai departe pe ajutorul comunității, care după zece ani este deja închegată dacă ne referim și ca număr, comparativ cu celelalte pe care le avem.
Al doilea lucru a fost vizitarea parohiilor și înțelegerea problemelor și a ceea ce trebuie să se întâmple ca misiune în fiecare parohie. Parohiile noastre sunt foarte diversificate ca istorie, ca prezență, ca număr. Sunt parohii vechi, de 80-100 de ani, sunt parohii mai noi, de 10-15-20 de ani; astfel că în fiecare parohie a fost nevoie să înțelegem problemele și misiunea de îndeplinit. Sunt parohii în orașe mari, parohii în orașe mici, în funcție de prezența românească în acele comunități. Ne-am gândit cum ne putem orienta să ajutăm aceste parohii: am revizuit statutul Arhiepiscopiei, care prevede un congres la doi ani, adică întâlnirea preoților și a reprezentanților parohiilor, iar în anul dintre congrese avem adunări de protopopiate și adunări mai restrânse, în care să dezbatem nu atât probleme administrative, cât probleme pastorale, de misiune, de educație pentru copii, tineri și adulți. Am încercat să stabilim un cadru în care să desfășurăm o activitate mai potrivită în ideea misiunii pe care o avem de împlinit. În acești ani s-au desfășurat mai multe astfel de întâlniri în care am discutat probleme de pastorație, de misiune și de lucru cu copiii, tinerii și adulții, pentru a pune în ordine misiunea și rânduiala parohiilor.
<i>Care sunt principalele probleme cu care vă confruntați în păstorirea românilor expuși unei lumi tot mai secularizate?</i>
Arhiepiscopia noastră se concentrează pe misiunea pe care vrem să o împlinim, privind educația copiilor, a tinerilor și a adulților. Este, poate, lucrul cel mai important, ca credincioșii noștri să cunoască și să trăiască învățătura ortodoxă și să fie mărturisitori ai acestei credințe ortodoxe în spațiul american. Credincioșii noștri sunt, majoritatea, imigranți din România în ultimii 20 de ani și unii dintre ei au avut parte de educație religioasă în țară, dar celor mai mulți le lipsește, astfel că prima grijă este pentru educația lor religioasă. O altă problemă este educația copiilor și a tinerilor, care nu mai vorbesc limba română, care trăiesc într-o lume secularizată, care la școală sunt îndemnați să înțeleagă lumea într-un mod nu numai indiferent, ci și anticreștin. Este o mare problemă: cum anume noi le mai putem transmite învățătura ortodoxă de credință, cum îi mai putem implica în misiunea și activitățile parohiilor, astfel ca ei să fie, mai departe, continuatorii mărturisirii pe care dorim să o împlinim în Statele Unite și Canada. Aceasta este, cred, problema cea mai delicată a vremurilor pe care le trăim: dacă adulții, încet-încet, fiind în biserică, prezenți la slujbe și la programele catehetice, având maturitatea vârstei, vor putea primi această învățătură, pentru copii, în schimb, este un mare semn de întrebare dacă, în primul rând, îi vom avea prezenți în biserică, „expuși” acestei mărturisiri și educații creștine. Este, fără îndoială, vorba de viitorul nostru, pe care îl considerăm foarte serios și sperăm că misiunea noastră nu se va opri la generația noastră, a celor care am ajuns de mai mulți ani pe continentul american, ci va continua și cu altele, în viitor.
<i>Auzim vorbindu-se despre „visul american”, America privită drept „țara tuturor posibilităților”, și obișnuim să „importăm” ceea ce credem că are succes în Statele Unite. Ce avem de învățat și de ce ar trebui să ne ferim din societatea americană?</i>
Lucrurile bune s-ar referi probabil la acest spirit de libertate, la dorința de cunoaștere, la înțelegerea că în șansă avem multe posibilități, dar depinde de noi să ne cultivăm darurile, că depinde de noi să ne rânduim familia, să ne întărim credința creștină și depinde de mărturisirea noastră să fim creștini adevărați și împliniți. Este lumea libertății și lumea libertinajului, într-adevăr, dar este o lume în care fiecare are șansa lui. Fiecare imigrant sau localnic poate trăi o șansă, să-și împlinească o vocație, poate continua să-și mărturisească credința, bine știind că trăim într-o lume secularizată, nu doar în America, ci pretutindeni. Aceasta înseamnă multe probleme de conștiință, o întrebare continuă – Cine sunt? Cum îmi trăiesc credința? Cum îmi educ copiii? – și o responsabilitate crescută pentru faptul că lumea secularizată nu mai încurajează omul să mărturisească și să trăiască asemenea unui creștin. Este lumea banului, a ambițiilor, a materialului, și atunci toate acestea sunt împotriva unui spirit creștin, de care trebuie să fim conștienți.
Dacă avem multe șanse, avem și multe ispite în America. Fiecare trebuie să-și găsească locul, să-și găsească modul mărturisirii credinței, să-și găsească împlinirea împreună cu familia și împreună cu toți cei apropiați, pentru a nu regreta că este imigrant, că este un om care și-a părăsit țara, care nu-și mai găsește rădăcinile. Biserica este un punct foarte important, cel puțin pentru românii ortodocși, imigranți în America. Prin Biserică ei își pot regăsi rădăcinile spirituale, măcar, pentru ca această regăsire să le ofere un echilibru și o împlinire în viață.
Prezența lui Dumnezeu în societatea americană este tot mai ascunsă. Ai libertatea de a fi creștin, dar există o clară separație între Stat și Biserică și spiritul nu mai este, nicidecum, unul creștin, nici măcar de încurajare a creștinismului. Dacă ne uităm chiar în ultimii ani la ceea ce se susține împotriva învățăturii creștine în numele unei libertăți devenite libertinaj, observăm o profundă neînțelegere a ceea ce înseamnă să te bucuri de libertatea care ne este dată de Dumnezeu. Așadar, ceea ce pare a fi creștin devine tot mai ascuns în lumea secularizată de care vorbim.
(Interviu publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 4 martie 2013)
