Seară de comuniune în rugăciune la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin

La Catedrala Episcopală din municipiul Drobeta Turnu Severin a avut loc luni seara prima slujbă din Postul Mare a Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a cântat Canonul Sfântului Andrei Criteanul, după cum ne-a precizat Catalin Cernatescu, Redactor stiri Episcopia Severinului si Strehaiei.

Zeci de dreptslăvitori creștini au trecut pragul Paraclisului Episcopal, însuflețiți de împărtășirea duhului pocăinței ce mișcă inimile către Dumnezeu.

A fost o seară de intensă trăire duhovnicească, de adâncă rugăciune și de comuniune între credincioșii din mijlocul cărora nu a lipsit Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Astfel, cei care au petrecut aproape trei ceasuri în rugăciune și metanie, au primit de la ierarhul lor binecuvântări arhierești și cuvânt de întărire pentru o petrecere cucernică a Postului Mare.

Cântările de strană ce însoțesc actul sfințitor al acestei slujbe deosebite adaugă sentimentului particular de constatare a stării de păcătoșenie și impuritate spirituală, ce adâncește dramatismul căderii adamice, strigătul plin de nădejde al omului către Făcător: „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!”.

Nici o altă cântare religioasă nu reușește să dea atât de magistral expresie pocăinței precum o face Canonul cel Mare. Sf. Andrei a adunat la un loc fapte vechi și nou-testamentare, de la căderea lui Adam la moartea pe cruce a Mântuitorului și Învierea Sa, toate rememorate cu profundă durere și sentiment de pocăință.

Din acest motiv, Canonul este un exemplu de poezie spirituală, în care fiecare faptă este individualizată și personalizată. Fiecare fapt se constituie într-un impuls amplificat spre redresarea morală, după cum arată și ultimele strofe: „Roade vrednice de pocăință nu cere de la mine†¦ Dăruiește-mi inimă pururea umilită și săracie duhovnicească, ca să-Ți aduc acestea ca o jertfă primită, Unule, Mântuitorule”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…