În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Șepreuș din Protopopiatul Arad, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.
Credincioșii Parohiei Șepreuș, din Protopopiatul Arad, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Înalt Preasfinția Sa a efectuat o vizită pastorală, fiind întâmpinat, în fața bisericii, de către preotul paroh Florin Borca, de oficialitățile locale, de numeroși credincioși, de copiii și tinerii comunei, care i-au oferit flori. În biserica parohială cu hramul „Buna Vestire”, IPS Timotei a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu preotul paroh și diaconul Dan-Marius Braiț, în prezența unui număr mare de credincioși. În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, sub titlul „Comoara inimii”, având temei pericopele biblice ale duminicii (Romani 13, Matei 6), Înalt Preasfințitul Timotei a insistat mai ales asupra priorităților spirituale într-un timp și spațiu pământesc ce anticipează însă Împărăția cerurilor prin strădania creștină.
„Timpul Postului Mare face parte tocmai din aceste perioade ale anului bisericesc care angajează grija creștinului de a afirma dorul de reîntoarcere în Raiul pierdut de cel dintâi Adam, pe calea ce o deschide Cel de-al doilea, adică Iisus Hristos Mântuitorul, precum arată și denumirea duminicii. Darurile cerești sunt comoara adevărată cu care este îndemnat să conlucreze cu întreaga ființă fiecare credincios”, a arătat Înalt Preasfinția Sa.
Tot aici, în după-amiaza aceleiași zile, IPS Timotei a participat la Taina Sfântului Maslu de obște. Sub prezidarea Înalt Preasfinției Sale s-a desfășurat, în continuare, consfătuirea Cercului pastoral-misionar Chișineu-Criș, coordonat de către preotul Liviu Savulov de la Parohia Chișineu-Criș I. Tema centrală a consfătuirii – Sfinții Împărați Constantin și Elena și Locurile Sfinte, a fost susținută de către preotul paroh Florin Borca. În referatul prezentat, acesta a arătat că între multele și mărețele realizări ale Sfinților Împărați Constantin și Elena se numără și construirea mai multor biserici la Locurile Sfinte, precum Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim, supranumită și Biserica Sfintei Învieri (Anastasis) și Biserica Nașterii Domnului de la Betleem. În susținerea temei, părintele a prezentat aceste locuri sfinte în expunere video.
În a doua parte a cercului pastoral-misionar, au fost dezbătute teme cu caracter pastoral-misionar și liturgic: Spovedania și Împărtășirea copiilor – cum le promovăm?; cum promovăm cântarea omofonă? În încheierea cercului pastoral-misionar, preotul paroh a adus mulțumiri Înalt Preasfinției Sale pentru grija părintească pe care o poartă față de credincioșii săi soborului de preoți, precum și credincioșilor prezenți în Sfânta Biserică.





