Slujire arhierească în Parohia Timișoara – Fratelia

Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Parohiei Timișoara – Fratelia, unde a slujit Sfânta Liturghie. La momentul potrivit, din timpul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși, printre care foarte mulți copii, s-au împărtășit cu Sfintele Taine, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Paisie Lugojeanul, care a evidențiat importanța postului în viața fiecăruia: „În acest post avem iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru noi, avem Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, Trupul și Sângele lui Hristos, avem lucrarea Duhului Sfânt în lume, și implicit în viața noastră, a celor care îi cer lui Dumnezeu să ne trimită Duhul Sfânt să ne putem lucra mântuirea în pământul acesta, astfel lucrarea postului trebuie să se sălășluiască în sufletele noastre, aducând tuturor pace deplină”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral „Theophoros” al Arhiepiscopiei Timișoarei, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu. Totodată, ierarhul a prezentat credincioșilor noul slujitor al Parohiei Timișoara – Fratelia, diaconul Timotei Anișorac, inspector eparhial în cadrul Secției de patrimoniu și construcții bisericești a Arhiepiscopiei Timișoarei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…