Proiecte cultural-științifice și social-educative în Arhiepiscopia Aradului

Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad au încheiat un protocol de colaborare cu Arhiepiscopia Ortodoxă a Aradului prin care se vor desfășura în acest an mai multe evenimente științifice, culturale, sociale și educative, informează „Ziarul Lumina”. Organizatorii își doresc ca toate aceste evenimente să își lase amprenta în conștiința comunității arădene și să fie spre folos duhovnicesc.

La Arad, administrația, cultura și spiritualitatea au dat mâna pentru a însănătoși moral sufletul arădenilor. În acest an, cele trei instituții amintite vor organiza mai multe programe, proiecte, evenimente și manifestări culturale, fiindcă, precizează Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad, „azi asistăm la un grav proces de separare a vieții socio-culturale de viața spirituală, care alimentează o gravă criză a adevărului, iar orice cultură are nevoie să fie transformată de valorile Evangheliei în lumina tainei pascale”.

Un prim program, care se desfășoară din luna noiembrie a anului trecut, este „Filantropia, calea noastră spre Împărăție”, destinat familiilor defavorizate din județul Arad. Celelalte evenimente privesc însănătoșirea duhovnicească a credincioșilor arădeni. Între acestea sunt: „Dialogul de seară” – proiect inaugurat în august 2012 care vizează proiecții de filme cu tematică creștină, urmate de dezbateri; Festivalul internațional de artă sacră „Filocalia”, valențe ale ethosului ortodox reflectate în icoană, imnografie, muzică și poezie religioasă, eveniment care va avea loc în perioada 17-26 mai; tabăra social-educativă pentru elevi „Biserica este o îmbrățișare”, de la stațiunea Moneasa, jud. Arad, din perioada 8-13 iulie, la care vor participa copii din familii defavorizate; tabăra studențească „Hristos în mijlocul nostru”, de la stațiunea Căsoaia, jud. Arad, din perioada 15-21 iulie; Festivalul internațional de film creștin, din perioada 5-9 septembrie, care va constitui un prilej de întâlnire dintre Sfânta Scriptură și cultură, dintre teologie și cinematografie; „Hristos în cetate” – meditații teologice și sociale privind condiția omului contemporan, iar dintre invitații acestor conferințe se remarcă pr. prof. univ. dr. Jean Claude Larchet, de la Universitatea din Strasbourg, pr. univ. dr. Hrisostom Stamoulis, decanul Facultății de Teologie din Tesalonic, și prof. univ. dr. Bradley Nassif, de la Universitatea „North Park” din Chicago. Nu în ultimul rând, în lunile iulie și august, va avea loc „Caravana artelor”, un proiect sub formă itinerantă în orașele ce au dobândit statutul de „cetate culturală arădeană”, ce va cuprinde vernisaje de icoane, concerte de muzică bisericească și alte manifestări artistice populare românești.

„Personal nu cred că există în lume o altă forță care să imprime culturii proprietăți de însănătoșire a societății mai mare ca aceea a Bisericii. Biserica salvează atât sufletul, cât și cultura. Restituindu-i locul său rațiunii, luminată de credință și recunoscându-L pe Hristos drept cheia de boltă a vieții omului, dialogul culturii cu credința va ști să întărească identitatea creștină, ajutând persoanele și comunitățile noastre să-și regăsească rațiunea de a fi în Hristos, adevărata și singura rațiune a existenței”, a mai precizat Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad.

Coordonatorii proiectelor sunt Ana Maria Dragoș, director al Centrului Cultural Județean Arad, și arhimandritul dr. Teofan Mada, inspector la Centrul eparhial Arad.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…