S-au împlinit la 21 martie 2013 șapte ani de când s-a strămutat la cele veșnice protosinghelul Laurențiu Movileanu, monah cu metania la Mănăstirea Neamț, și apoi slujitor, pentru mulți ani, la Centrele eparhiale din Iași și București.
Născut aproape de Fălticeni, în ținutul mănăstirilor și al oamenilor evlavioși devotați Bisericii, Laurențiu Movileanu a fost influențat de mic copil să deprindă în familie chemarea credinței și lucrarea faptelor bune. Provenea din părinți respectați în satul natal, unde preotul paroh Gheorghe Baltag era dăruit misiunii sacerdotale, iar în vecinătate se afla Schitul Cămârzani, pendinte atunci de Mănăstirea Neamț. Mai mult decât atât, rudenii de-ale sale erau deja în viața monahală și au contribuit, într-o anumită măsură, la formarea sa duhovnicească.
La vârsta când a putut lua o hotărâre definitorie, s-a închinoviat în Lavra Neamțului, atunci când obștea acesteia avea mulțime de monahi, cu bune tradiții, duhovnici și novici numeroși, înainte de promulgarea Decretului 410/ 1959.
Priceput și harnic s-a evidențiat în <i>mănăstirea mănăstirilor</i>, fiind recomandat de conducerea ei pentru o nouă ascultare la Catedrala mitropolitană din Iași. Aceleași calități, adică răbdarea, ascultarea și smerenia, l-au determinat pe marele mitropolit al Moldovei și Sucevei Justin Moisescu să-l numească în postul de administrator și intendent al Reședinței mitropolitane din Iași. După alegerea înaltului ierarh în fruntea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Justin Moisescu l-a chemat și pe părintele Laurențiu Movileanu să-și continue ascultările la Reședința patriarhală din București. Statornică râvnă a arătat apoi în timpul patriarhului Teoctist, pe care l-a slujit până la plecarea în obștea Mănăstirii Cernica, cu puțin timp înainte de trecerea sa la cele veșnice.
La prima vedere, protosinghelul Laurențiu Movileanu a fost un om obișnuit, care nu a ieșit cu nimic în evidență. Și totuși a avut câteva calități remarcabile, demne de amintit.
Cea dintâi este îndelunga nevoință și răbdare în preajma unor înalți ierarhi pe care i-a slujit aproape întreaga viață. În anii de ascultare jertfelnică la Iași și în cele din urmă la București, protosinghelul La-urențiu Movileanu a muncit cu râvnă multă, a petrecut în smerenie și a uitat pur și simplu de sine, îngrijindu-se doar pentru a fi de folos altora.
Era apoi un monah iubitor al pravilei și slujbelor bisericești. Participa zilnic la Miezonoptică, Utrenie și Sfânta Liturghie, pomenea pomelnicele și se ruga în taină. Deși nu era un mare slujitor, manifesta permanent atenție și cinstire față de cele sfinte.
În anii slujirii la Iași s-a apropiat sufletește de protosinghelul Veniamin Acojocăriței, pictor și poet, fiindu-i pentru o perioadă de timp duhovnic. Părintele Veniamin i-a pictat în acei ani chipul, închinându-i și câteva versuri.
Ca o răsplată pentru îndelunga slujire și ascultare, patriarhul Justin l-a nominalizat în câteva delegații oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române care au vizitat Patriarhiile Moscovei și Bulgariei, precum și Biserica Greciei. Cu aceste prilejuri, protosinghelul Laurențiu Movileanu a primit de la întâistătătorii Bisericilor respective cruci pectorale și acte de apreciere.
Ultimele zile ale vieții sale le-a petrecut în Mănăstirea Cernica, rugându-se și meditând mai mult în preajma moaștelor Sfântului Ierarh Calinic Cernicanul.
Modest, fără străluciri spectaculoase și daruri renumite, s-a remarcat slujind altora, în ascultare, până la sfârșitul vieții.
Părintele Laurențiu Movileanu s-a născut la 2 octombrie 1933 în localitatea Ciumulești, jud. Suceava, din părinții binecredincioși Costică și Eleonora. La botez a primit numele și ocrotirea Sfântului Apostol și Evanghelist Luca1 (era văr drept cu episcopul-vicar Gherasim Cucoșel Putneanul, pe care l-a și urmat pe drumul monahismului).
Iubind rugăciunea și isihia, la vârsta de 17 ani, tânărul Luca a intrat ca frate începător în obștea Mănăstirii Neamț, urmând o perioadă de ispitire canonică, care a durat patru ani, iar la 17 iulie 1954 a luat asupră-și jugul cel bun și povara cea ușoară a Mântuitorului, prin făgăduințele făcute la tunderea în monahism, avându-l ca naș de călugărie pe protosinghelul Neofit Lăzărică, stareț al Lavrei Neamțului fiind atunci arhimandritul mitrofor Melchisedec Dimitriu.2
În timpul noviciatului de la Mănăstirea Neamț s-a înscris la Seminarul Teologic Monahal din apropierea mănăstirii, după care a absolvit cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București.
La 6 august 1954, cu prilejul hramului <i>Schimbării la Față</i>, a fost hirotonit ierodiacon în vo-ievodala biserică a Mănăstirii <I>Slatina</i>, de către episcopul Partenie Ciopron, care era în acea vreme stareț al Mănăstirii <i>Sfântul Ioan cel Nou</i> de la Suceava.
Bucurându-se de aprecierea mitropolitului Moldovei și Sucevei Justin Moisescu, părintele Laurențiu a fost chemat la Centrul eparhial Iași începând cu data de 2 iulie 1960, având mai întâi ascultarea de paraclisier la Catedrală mitropolitană, după care a fost numit intendent la Reședința mitropolitană, urmându-l pe chiriarhul său și după alegerea acestuia ca patriarh al României la București.3
În decursul anilor, a făcut parte din mai multe delegații care l-au însoțit pe patriarhul Justin atât în țară, cât și în străinătate.
Protosinghelul Laurențiu a fost un monah harnic, atent, discret, drept care și patriarhul Teoctist Arăpașu i-a acordat aceeași apreciere ca și predecesorul său, păstrându-l în ascultarea de administrator la Reședința patriarhală, misie pe care a îndeplinit-o cu hărnicie și mult drag.
Remarcând calitățile numeroase, statornicia și comportamentul jertfelnic ale părintelui Laurențiu, fericitul întru pomenire patriarh Teoctist, la finalul Sfintei Liturghii pe care a oficiat-o duminică, 17 iulie 2005, în Catedrala patriarhală, i-a oferit <i>Crucea patriarhală</i>, ca semn de prețuire și apreciere pentru slujirea sa îndelungată.4
La aproximativ o lună de la primirea înaltei distincții, având deja vârsta pensionării, părintele Laurențiu s-a retras la Mănăstirea <i>Cernica</i> pentru a se îngriji mai mult de cele duhovnicești, conștientizând că doar sufletul este veșnic și trebuie pregătită cu multă luare aminte calea către Împărăția Luminii.5
La 21 martie 2006, obștea chinoviei din ostrovul Sfântului Calinic anunța Patriarhia Română de trecerea la cele veșnice a protosinghelului Laurențiu Movileanu, <i>preot evlavios, monah rugător și om al lui Dumnezeu.</i> Slujba pogribaniei a fost oficiată de un numeros sobor de preoți și diaconi, de la Catedrala patriarhală și din Mănăstirea Cernica, prezidat de Episcopul-vicar patriarhal Vincențiu Ploieșteanul, delegatul patriarhului Teoctist Arăpașu.6
A fost un monah râvnitor, retras, iubitor al pravilei, modest, stăruitor și statornic, îndeplinind cu mult sârg ascultările care i-au fost încredințate în decursul anilor. A iubit Biserica și rânduiala Sfintei Liturghii, la care participa cu multă evlavie și simțire sfântă.
Mormântul său se află în apropierea Bisericii <i>Sfântul Lazăr</i> din cimitirul Mănăstirii Cernica, alături de mulți ierarhi și monahi celebri de altădată.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 28 martie 2013, apărut sub semnătura Părintelui Arhim. Timotei Aioanei)
Note bibliografice
1 Cf. <I>Certificat de naștere</i> eliberat de Primăria comunei Vadu Moldovei.
2 Arhimandrit Timotei Aioanei, <i>Viețuitori din chinovia Neamțului în veacul al XX-lea – Biografii</i>, Editura Trinitas, Iași, 2008, p. 224.
3 Ibidem.
4 http://www.gloriagrup.ro/ PatriarhiaPhp/patriarh/agenda/index.php?pageâAgenda16iulie-31august05
5 Cf. <I>Adresa</i> nr. 121 din 8 iulie 2005, emisă de Sfânta Mănăstire Cernica.
6 Cf. <i>Adresa</i> nr. 43 din 27 martie 2006, emisă de Sfânta Mănăstire Cernica.
