Din anul 1998, neîntrerupt, cea de-a doua duminică din Postul Mare are o însemnătate deosebită pentru slujitorii și credincioșii Bisericii „Sfântul Grigorie Palama”, paraclis al Universității Politehnice din București, deoarece este prăznuit, pentru a doua oară în an (după data de 14 noiembrie), sfântul lor ocrotitor. Acest „teolog al rugăciunii prin excelență”, cum îl numește părintele paroh Mihai Marian, se bucură de multă evlavie din partea tinerilor. În duminici și la sărbătorile mari, ei vin să se întâlnească cu Sfântul Grigorie, care în viața sa pământească nu înceta să se roage astfel: „Maica Domnului, luminează-mi întunericul”.
Cea dintâi intrare a mea în biserica ridicată în cinstea Sfântului Grigorie Palama, la circa 1 km de Podul Grozăvești, în partea de vest a Capitalei, a fost însoțită de gândul că nu îmi voi putea găsi un loc printre oameni, atât de aglomerat era. E drept că nimerisem evenimentul sfințirii picturii, într-o zi de octombrie a anului 2010, însă poposirile ce aveau să urmeze m-au convins că prezența în număr mare a credincioșilor în acest sfânt lăcaș este o constantă, o regulă aș putea spune, nicidecum o excepție. Deși, aparent, pare aglomerat și ai putea crede că nu îți vei găsi locul, sau prezența foarte mare a copiilor de toate vârstele te-ar putea deranja, nu este deloc așa. Comunitatea celor care vin la biserica închinată ierarhului isihast din Tesalonicul secolului al XIV-lea este una aparte, iar pruncii lor – izvoare de zâmbete, chipuri ale drăgălășeniei și temeiuri de încredere în dragostea fără margini a Celui de sus. Răbdători și binevoitori, cei mari acceptă orice nou-venit în rândurile lor, mai ales pe acela căruia îi place muzica psaltică, slujirea smerită a părinților, zidurile măiestrit pictate, atmosfera de taină care se țese ca o pânză de păianjen, aproape invizibilă, în acest spațiu binecuvântat de Dumnezeu, ctitorit de Petre și Elena Badea.
„Aici găsesc și pace, și liniște, și puterea de a merge mai departe”
Purtarea aceasta, firească de altfel, a enoriașilor se datorează, în mare parte, și părinților slujitori ai altarului Sfântului Grigorie: parohul Mihai Marian, părintele Maricel Popa și diaconul Constantin Cornel Coman. „Fiecare în parte are harisma lui, strânge oameni și orice credincios găsește odihna sub epitrahilul sau oblăduirea unuia dintre preoți”, spune părintele Marian, și cuvintele sale își găsesc corespondent în mărturiile fiilor duhovnicești. De pildă, Aura Donțu, absolventă de ASE, vine din anul 2005 la această biserică, în toate duminicile, tocmai datorită lucrării misionare a preoților, dar și a comunității în care s-a integrat. „Nu aș putea merge duminica la o altă biserică. Sunt legată de acest loc, de părinți, de oameni. În timp, mi-am făcut prieteni aici. Am fost în pelerinaje împreună. Mă bucură că sunt mulți tineri, e o atmosferă aparte și se cântă frumos”, detaliază Aura, care, împreună cu alte tinere, de marile sărbători, împodobește cu flori icoanele din biserică.
Vestea binefacerilor Sfântului Grigorie Palama pogorâte asupra oamenilor, prin pacea și buna înțelegere dintre ei, merge din om în om. Așa se face că, săptămânal, rândurile celor care așteaptă să se împărtășească din același potir se măresc. Corina Munteanu, studentă în anul al IV-lea la Medicină, este unul din tinerii model ai acestui paraclis universitar, care nu ar fi ajuns aici dacă nu ar fi adus-o un prieten mai mare, student la Politehnică.
La întrebarea referitoare la felul în care se desfășoară dialogul între știință și religie la facultate, studenta răspunde că sunt puțini profesorii care le vorbesc despre Dumnezeu. Corina consideră că Dumnezeu lucrează și prin colegii care cred în puterea divină, și prin aceia care nu cred, „chiar dacă ei nu vor să recunoască asta. Rugăciunea, în schimb, poate fi un atu pentru medicul credincios. Dar asta trebuie să simtă fiecare în parte…”
Ioana Edițoiu a ajuns la Biserica Sfântului Palama datorită Corinei Munteanu, cu care este colegă de facultate. Sensibilă și sinceră, ca toate interlocutoarele de până acum, Ioana spune că prezența copiilor și a tinerilor „mă face să mă simt între ai mei. Din anul al II-lea de facultate am început să vin aici. M-am atașat foarte mult de părintele Marian, prin cuvintele căruia simt ajutor de la Dumnezeu. Cumva, aici găsesc și pace, și liniște, și puterea de a merge mai departe”.
Caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu
Spuneam că în acest sfânt lăcaș vin și foarte multe familii. Mulți s-au cunoscut în această biserică, s-au cununat și și-au botezat copiii, alții au venit aduși de prieteni sau de mâna nevăzută a lui Hristos. Ceea ce atrage atenția la o primă vedere este seninătatea chipurilor acestor părinți, de ale căror poale trag și câte trei, patru sau cinci copii. Credința îi poartă pe drumul spre Împărăție calmi și veșnic încrezători, asemenea familiei Neagu.
Georgeta și Iulian Neagu și-au unit viețile în 2006, avându-l ca martor și ocrotitor pe sfântul lor drag, ierarhul Grigorie Palama, după ce s-au întâlnit pentru prima dată pe aleea din fața bisericii. Pentru Georgeta, biserica aceasta este darul pe care Dumnezeu i l-a scos în cale, într-o Joie Mare, și care a adus-o înapoi la credință. „Am fost adusă de o prietenă. Era slujbă de Joia mare. În aceeași zi m-am spovedit la părintele Marian. Când l-am întrebat, la sfârșit, ce șanse mai am, el mi-a răspuns: «Georgeta, ceea ce la om este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință. Caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și apoi toate celelalte ți se vor adăuga ție». Așa că, în 2006, am avut nunta aici. Mi-am dorit foarte mult ca viitorul meu soț să fie îndrăgostit de această biserică, m-ar fi durut să mergem în altă parte, și am avut bucuria de a-i plăcea și lui”, explică Georgeta Neagu.
Cât despre soțul său, acesta își aduce aminte de începuturi, când biserica „deși nu era pictată, și semăna cu bisericile de sub pământ ale creștinilor, cu catacombele, pereții emanau rugăciune”.
Aura Șerban este unul dintre cei mai vechi enoriași, vine de 12 ani la această biserică și zice că întâlnirea ei cu Sfântul Palama s-a produs în momentul când „sufletul meu era în căutarea a ceva. E acel ceva ca atunci când te împărtășești. De când am venit aici, m-am apropiat de duhovnic, simt că mă călăuzește cu rugăciunea și că am un sprijin”.
Ascultându-i pe fiecare în parte, nu pot să nu văd firele invizibile care i-au adus la biserică și care îi țin strânși unii de alții. Sunt legăturile iubirii necondiționate față de Dumnezeu și de aproapele. Este și cazul lui Marius Nițu, absolvent de Politehnică, care în 2006, la sfârșitul facultății, a făcut pasul hotărâtor spre comunitatea celor care frecventează lăcașul din incinta Politehnicii bucureștene: „Prima dată am venit la biserică de Pogorârea Duhului Sfânt. Era o zi în care aveam examen, nu învățasem, deci nu am știut să rezolv subiectele. Deși am picat examenul, am câștigat ceva în acea zi – intrarea în această biserică. Probabil că undeva este și lucrarea Sfântului Grigorie Palama că am ajuns la biserica aceasta.”
O parte din acești tineri își găsesc timp să semneze articole în Buletinul parohial, publicația de suflet a enoriașilor, care apare lunar și în paginile căreia găsesc subiecte de interes atât copiii, cât și părinții, dar și firile poetice sau cele profund religioase.
„O biserică plină de oameni este rodul lucrării lui Dumnezeu”
Întotdeauna interesat de fiii săi duhovnicești, aplecat asupra problemelor fiecăruia în parte, părintele Marian îi învăluie cu dragoste și multă înțelegere, deoarece vede în fiecare din acești tineri un început. Despre biserica al cărei paroh este mărturisește că în ea „oamenii își găsesc liniștea. Aici vin oameni care vor să se prezinte așa cum sunt ei, cu păcate, cu neputințe, în fața lui Dumnezeu. Eu cred că dacă o biserică este plină, este rodul lucrării lui Dumnezeu, pentru că El este cel care adună oamenii în biserică și în fața sfântului potir. Mai este și rodul slujitorilor unei biserici, pentru că aceștia sunt ca niște părinți. Bucuria este nemărginită pentru că îl avem ca rugător pentru această comunitate de tineri pe Sfântul Grigorie Palama, care tot de tânăr a început să se roage: «Maica Domnului, luminează-mi întunericul»”.
(Reportaj publicat în Ziarul Lumina de Duminică din 31 martie 2013, apărut sub semnătura Ralucăi Brodner)
