Fundalul ideologic și social al erei postindustriale în care trăim este profund marcat de sciziunea, aproape viscerală, între identitate și alteritate, două dimensiuni care în efemeritatea cotidianului par a se exclude din ce în ce mai mult. Taina relației cu celălalt este amplu dejucată de excesele prometeice ale identității. Asta pentru că ideologia asasinează/bate viața.
Orice tendință de manifestare exclusiv identitară – fundamentalismul (religios, etnic, cultural etc.) – apare ca o formă de violentare a alterității, a existenței celuilalt ca identitate diferită de a mea. Sursa oricărui conflict (ideologic, interuman, interstatal, interior) ni se înfățișează ca o proastă developare a binomului identitate-alteritate.
Răspunsul definitiv și incontestabil pentru această dihotomie convulsivă dintre identitate și alteritate, de care este obsedat, fragmentat și derutat omul postmodern, ni-l poate oferi teologia energiilor necreate, ca alergie față de orice fel de prioritate a ideologiei în detrimentul vieții, ca taină dintre Necreat și creat, dintre ceea ce este distinct și, totuși, unitar.
Dumnezeu este Viață, nu Idee
Teologia energiilor necreate este epifania sinergetică dintre Taină și Viață, dintre identitate și alteritate și triumful asupra schismei dintre cele două. Dacă am face un recurs anamnetic-teologic la conținutul intern al adevărului unificator că existența dumnezeiască este taina indicibilă dintre ființă (identitate) și energiile ființiale și necreate (alteritatea), atunci nu am mai trăi schizofrenia lumii de astăzi, concretizată în pactul de agresiune dintre unitate și pluralitate, dintre experiență și ideologie.
Teologia palamită este, prin excelență, exponenta acestei dimensiuni non-antagonice între identitate și alteritate, între prioritatea experienței față de ideologie, pentru că Dumnezeu nu poate fi întâlnit, trăit și simțit decât numai ca deplină afirmare și sinergie între primele și prevalența trăirii. Dumnezeu este Viață, nu Idee.
Pentru Sfântul Grigorie Palama viața deține preeminență în fața oricărui discurs despre ea. Sfântul Grigorie Palama este extrem de explicit în acest sens: „A zice ceva despre Dumnezeu și a fi împreună cu Dumnezeu nu e același lucru. În primul caz e necesar cuvântul grăit, poate și arta cuvântului, dacă nu vrea cineva numai să aibă, ci să și folosească și să împărtășească cunoașterea; ba chiar silogismele de tot felul, diferite mijloace de demonstrație și exemplele luate din lume, din vederea și auzirea cărora se cunosc aproximativ toate sau cea mai mare parte din lucrurile ce se petrec în lumea aceasta și a căror cunoștință o câștigă și înțelepții veacului acestuia, chiar dacă nu sunt curați cu viața și cu sufletul. A dobândi pe Dumnezeu și a petrece în curăție cu El și a ne amesteca cu lumina cea preacurată, pe cât este cu putință firii omenești, e cu neputință dacă pe lângă purificarea prin virtute nu ieșim din noi sau, mai degrabă, nu ne ridicăm deasupra noastră; și asta în așa fel încât, părăsind tot ce e sensibil, împreună cu simțirea și înălțându-se deasupra cugetărilor, a gândurilor și a cunoașterii ce vine din acestea, ne adâncim întregi în lucrarea imaterială și inteligibilă a rugăciunii” (Sfântul Grigorie Palama, Despre lumina și luminarea dumnezeiască, Preot profesor Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2006, p. 323).
Sfântul este numai trăire și nimic altceva, pentru că prin viața lui face tranzitul de la a avea la a fi. Experiența ține de a fi. Discursul de a avea. Sfântul nu are nimic, pentru că este.
Autentica experiență – pătimirea celor dumnezeiești
Gândul teologic al Sfântului Grigorie Palama este o perpetuă invitație la viață, la experiență, pentru că ea este singurul chezaș nezdruncinat al adevărurilor vieții în Dumnezeu: „Auzind de ochii sufletului, care cunosc prin experiență comorile cele cerești, să nu crezi că e vorba de cugetare. Căci aceasta cugetă prin sine atât la cele sensibile, cât și la cele inteligibile. Însă precum o cetate pe care n-ai văzut-o încă, dacă cugeți la ea, nu înseamnă că ai și fost acolo, tot așa e și cu Dumnezeu, și cu cele dumnezeiești: nu cugetându-L și teologhisindu-L pe Dumnezeu îl experiezi. Sau precum aurul, dacă nu-l posezi în chip sensibil (palpabil), nu-l ai în mâini și nu-l vezi, chiar dacă ai avea în cugetare de zeci de mii de ori noima lui, tot nu l-ai avea, nu l-ai vedea și nu l-ai poseda; la fel e și cu comorile dumnezeiești: de le-ai cugeta de zeci de mii de ori, dacă nu le pătimești/experiezi cele dumnezeiești și nu le vezi cu ochii inteli-gibili și mai presus de cugetare, nu vezi, nu ai și nu posezi cu adevărat nimic din cele dum-nezeiești” (Ibidem, p. 315).
Nimic mai potrivit pentru vânzoleala lumii de astăzi decât aforismul palamit: „Orice raționament, după cum se spune, e răsturnat de alt raționament; viața însă cine o răstoarnă?” (Ibidem, p. 293).
(Articol publicat în Ziarul Lumina de Duminică din 31 martie 2013, apărut sub semnătura Preasfințitului Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei)
