22 ani de la redeschiderea Mănăstirii Voroneț

Voronețul a sărbătorit 22 de ani de la redeschiderea ca mănăstire, după ce fusese biserică de parohie timp de mai bine de 200 de ani. Pe 1 aprilie 1991, în reînființatul așezământ monahal era oficiată Sfânta Liturghie în prezența măicuțelor și a foarte mulți credincioși, informează TRINITAS TV.

Considerata una din cele mai prețioase ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, mănăstirea a fost ridicată în 1488, în doar trei luni și trei săptămâni,fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Gheorghe.

În biserica Mănăstirii Voroneț se află mormântul Cuviosului Daniil Sihastrul, duhovnicul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Ceea ce a făcut cunoscut numele „Voroneț” în toată lumea sunt frescele de pe zidurile exterioare. Tabloul Judecății de Apoi care se întinde pe întreaga fațadă vestică rămâne un reper al artei feudale moldovenești.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…