Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a fost implicată în proiectul „Săptămâna altfel”, inițiat de Ministerul Educației Naționale pentru învățământul preuniversitar, printr-o serie de manifestări dedicate elevilor arădeni. Astfel, miercuri, 3 aprilie, la propunerea președintelui Senatului Universității „Aurel Vlaicu”, conf. dr. Cristinel Ioja, a fost organizată, în colaborare cu Seminarul Liceal Teologic din Arad, o activitate de prezentare a ofertei academice pentru anul universitar 2013-2014. Elevii seminariști au fost întâmpinați de cadrele didactice ale facultății, decanul instituției, pr. prof. dr. Ioan Tulcan, prezentându-le câteva date istorice legate de instituția academică arădeană, precum și activitățile de cercetare inițiate și susținute prin implicarea profesorilor de aici, cu impact național și internațional. În continuare, pr. lect. dr. Lucian Farcașiu a susținut o scurtă disertație, sub genericul „Semnificația duhovnicească a Duminicilor Postului Mare”. După aceasta, la invitația pr. asist. dr. Ștefan Negreanu, bine-cunoscutul publicist și biofizician Virgiliu Gheorghe a fost prezent la această întâlnire, conferențiind pe tema moralității tinerilor, aducând argumente patristice și științifice pentru o viață sănătoasă ancorată în spiritul duhovnicesc al tradiției Bisericii răsăritene. Decanul facultății a mulțumit invitatului, precum și pr. Pompiliu Gavra, directorul seminarului, pentru concursul dat la reușita acestei manifestări. Începând cu seara aceleiași zile, a debutat târgul educațional, organizat în cadrul mall-ului Galeria din Arad pe perioada a trei zile. Joi, 4 aprilie, câțiva elevi de la Liceul „Moise Nicoară” din Arad au vizitat sediul Facultății de Teologie din Arad. Pr. lect. dr. Filip Albu și diac. lect. dr. Caius Cuțaru le-au prezentat oaspeților istoricul, clădirea și capela facultății, oferind fiecărui participant câte un exemplar din publicația săptămânală a facultății Calea Mântuirii, după cum aflăm din Ziarul Lumina.
„Săptămâna altfel” la Facultatea de Teologie din Arad





