În perioada 6-14 aprilie 2013 Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a vizitat parohiile românești din Suedia, Danemarca și Norvegia, fiind prezent și în acest Post Mare în mijlocul preoților și credincioșilor săi din comunitățile parohiale mai vechi sau cele înființate în ultimii ani de păstorire arhierească în țările scandinave, informează Ziarul Lumina.
În duminica a treia a Postului Mare, închinată Sfintei Cruci, la 7 aprilie, Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în biserica românească din orașul Göteborg, Suedia. Acest lăcaș de închinare a fost târnosit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la 6 decembrie 1992, în perioada în care a fost Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Împreună cu arhiereul lor au slujit preotul paroh Culai Enache și diaconul Sorin Sîplăcan. Mulți dintre credincioșii prezenți la Liturghie s-au spovedit și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Preasfințitul Episcop Macarie a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite în parohia ortodoxă română din orașul suedez BorÃ¥s, păstorită de dinamicul preot Octavian Horațiu Mureșan, și a susținut o cateheză biblică. Cu acest prilej s-a demarat organizarea unei colecte pentru repatrierea trupului neînsuflețit al unui tânăr român de 23 de ani, decedat în Suedia. Familia sa din România, fiind foarte săracă, a cerut sprijinul Bisericii. În urma colectei organizate în comunitățile parohiale din eparhie, s-a putut repatria trupul defunctului.
După slujirile arhierești în parohiile din vestul Regatului Suediei, Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a traversat Marea Nordului cu vaporul, ajungând la parohiile românești din Regatul Danemarcei. Preasfințitul Episcop Macarie a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite în parohiile românești din orașele daneze Aalborg, Herning – Ikast și Aarhus, împreună cu preoții parohi Gheorghe Bighiu, Casian Silviu, Mihai Radu Crăciunescu și diaconul Sorin Sîplăcan. La aceste slujiri a susținut catehezele biblice, a spovedit și a cuminecat credincioșii, având întâlniri cu tinerii din filialele Centrului de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. „Liturghia Darurilor am săvârșit-o după-amiază pentru a oferi posibilitatea credincioșilor, care de obicei în prima parte a zilei sunt la locul de muncă, să participe la slujbă și cateheze. Foarte mulți credincioși s-au spovedit și s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar prin puterea modelului celor râvnitori și alți enoriași care nu reușeau să postească și să se spovedească, au reușit să pună început bun”, a declarat pentru Radio Trinitas Preasfințitul Macarie.
În această perioadă, Preasfințitul Macarie a slujit, de asemenea, în parohia românească din orașul norvegian Stavanger, ocrotită de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Sâmbătă, în ajunul sărbătorii hramului, ierarhul român a săvârșit Taina Sfântului Maslu, înconjurat de preoții Cristian Silviu Comănescu din Stavanger, Marius Andrei Pop din Bergen și diaconul Sorin Sîplăcan. La finalul slujbei, Preasfințitul Macarie a sfințit o icoană a Maicii Domnului, recent pictată, apoi a susținut o cateheză biblică, împărtășind mângâiere multor credincioși cu boli foarte grele care au ținut să vină la slujbă din împrejurimi și chiar de la mari distanțe. După ungerea cu untdelemn sfințit, Preasfinția Sa a ascultat necazul fiecăruia și le-a adus cuvânt de încurajare în lupta lor cu necazurile și cu unele dintre cele mai grele boli.
Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost săvârșită de episcop și soborul de preoți și diaconi, duminică, 14 aprilie, după citirea Acatistelor Mântuitorului și Sfântului Ierarh Calinic. Aproape toți cei care au participat la Liturghie s-au spovedit și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. La finalul Liturghiei săvârșite cu prilejul hramului, s-a sfințit și icoana Sfântului Calinic de la Cernica, pictată recent, iar Preasfințitul Macarie le-a vorbit credincioșilor despre viața și puterea modelului acestui mare ierarh isihast român.Toți cei prezenți au primit în dar mai multe cărți de folos duhovnicesc.





