Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit astăzi, 24 aprilie 2013, pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș. Biserica din Baia Mare care-l are ocrotitor a fost plină de credincioșii veniți să participe la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, potrivit TRINITAS TV.
Lăcașul de cult a fost târnosit în anul 2004.Complexul parohial „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” cuprinde biserica maramureșeană, altarul de vara si centrul social multifuncțional cu același hram.
„Alăturarea bisericii și a casei sociale este o lucrare deosebită a bisericii noastre”, a subliniat Preasfinția Sa.
Centrul social Sfântul Ierarh Iosif a fost sfințit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în decembrie 2009.





