Suntem în Sâmbăta lui Lazăr. Mâine, Hristos Domnul intră în Ierusalim, unde va pătimi, va fi răstignit și va învia. Fiecare creștin trebuie să renunțe în această perioadă la viața sa cotidiană și să fie alături de Hristos. Părintele Mihai Cucoș, preot de caritate la cimitirul Berceni II, ne îndeamnă să ne iertăm aproapele, să ne spovedim, să ne luptăm cu păcatele și patimile, să renunțăm la mass-media secularizantă, pentru ca să pătimim alături de Hristos și pentru ca apoi să ne bucurăm de Învierea Sa.
Părinte, mai avem puțin timp până la sărbătoarea Sfintelor Paști. În aceste zile, credincioșii se apropie mai mult de Biserică. Cum îi sfătuiți să se pregătească pentru Marele Praznic al Învierii?
Întrebarea aceasta s-a pus și la începutul Postului Mare, în duminica iertării, când ni s-a spus că trebuie să iertăm toate. Chiar zilele acestea m-a întrebat o domnișoară psiholog ce trebuie să facă să ierte, pentru că sunt oameni care-i greșesc. Și i-am spus să pună în balanță greșelile ei față de Dumnezeu și greșelile pe care i le-au făcut oamenii. Și atunci fără îndoială că vom observa că noi îl supărăm pe Dumnezeu mult mai mult decât ne supără oamenii. Dacă vreau să fiu iertat de cele mari, trebuie să le iert pe cele mici. Unii credincioși spun „îl iert, dar nu-l uit”, sau „îl iert, dar nu vreau să-l văd”. Asta este iertarea pe care vrem noi să o dăm oamenilor. Dar Dumnezeu altfel iartă. Porunca este clară, să iertăm din inimă, nu altfel, pentru că și noi la ziua judecății vrem să fim iertați de Mântuitorul nostru. Deci trebuie să ne pregătim pentru Înviere iertându-l pe aproapele nostru. Și nu numai iertarea, ci și iubirea aproapelui.
Dar cum putem trece așa de ușor de la ură la iubire?
Dar cum trece Dumnezeu atât de ușor peste păcatele noastre, care sunt atât de grele? Noi, ca duhovnici, știm păcatele care se fac și cu ce poveri vin fiii noștri duhovnicești și apoi pleacă de la noi eliberați de păcatele grele prin marea milostivire a lui Dumnezeu. Pentru că este o mare șansă pentru noi să avem posibilitatea să dobândim atât de ușor iertarea păcatelor. Și dacă ni se iartă atât de mult, mult trebuie să iubim, așa cum spune Mântuitorul. Fiecare să conștientizeze starea lui de păcătoșenie. Permanent este posibilitatea de mai mult în urcușul spre Înviere, cum spune părintele Cleopa.
Aveam în altă parohie două surori care nu se înțelegeau de la o casă, care acum este părăsită. Amândouă au murit între timp. Greu am reușit să le împac. În sfârșit, după multe discuții, și sora mai mare s-a spovedit și s-a împărtășit. Când a luat Sfânta Împărtășanie îi curgeau lacrimile. Am întrebat-o apoi de ce plângea și mi-a spus că a iertat-o pe sora ei, dar și-a dat seama că n-o iubește. Aceasta este problema, să și iubim. „Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi”, spune psalmistul David. Aici este totul.
Pocăința de 20 de minute
Astăzi, oamenii sunt foarte ocupați. Grijile lumești, serviciul epuizant, responsabilitățile pe care le au îi îndepărtează de la pregătirea pentru Sfânta Înviere, fiind nevoiți să facă totul în fugă, fără implicare?
Oamenii aceștia trebuie să încerce să meargă să se spovedească, lucru de maximă importanță. Și în funcție de ce hotărăște duhovnicul, să se împărtășească. Îmi povestea cineva odată că în Săptămâna Mare se ducea la o biserică, se spovedea, se și împărtășea, „în 20 de minute mi se rezolva problema”. Dar după ce a dat de părintele Sofian Boghiu, „spovedania a durat două ore, dar nu vă pot descrie starea de beatitudine pe care am avut-o când am ieșit de acolo”, mi-a spus acesta. Fiilor mei duhovnicești le cer să se gândească care patimă este la ei dominantă și să lupte cu ea. Trebuie să fim în luptă permanentă.
Ați vorbit de pregătirea pentru Paști prin iertare și prin spovedanie. Ce ar mai trebui să facem?
Eu recomand credincioșilor post și de televizor, de calculator, de mass-media. Dacă se întâmplă ceva important, aflăm și din alte surse. Mie îmi ajung informațiile pe care le primesc de la buletinul de știri al Radioului Trinitas. Din punct de vedere științific, noi primim astăzi prea multe informații pentru posibilitatea pe care o are creierul.
Cu totul greșit, unii dintre credincioși dau atenție deosebită mâncărurilor care se gătesc pentru zilele de Paști. Ce le recomandați?
Se face prea multă mâncare doar pentru trei zile. Pentru ce atâta mâncare? După ce ies din post, oamenilor li se pare că trebuie să acumuleze cât mai mult. Dacă problema numărul unu este mâncarea, atunci suntem de plâns. Se diminuează din importanța trăirilor pe care ar trebui să le avem acum. Să pătimim împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca împreună să înviem! Din cartea arhimandritului Dosoftei Morariu despre Sfântul Serafim de Sarov aflăm că Sfântul avea permanent salutul creștinesc „Hristos a înviat!”. Părintele Dosoftei găsea justificare că Sfântul Serafim de Sarov a pătimit cu Mântuitorul, s-a urcat pe Golgota, s-a răstignit cu El și acum se bucura de Înviere. Așa și noi: nu putem să ne bucurăm de Înviere, nu putem să ne dăm seama de gustul plăcut al dulcelui, dacă n-am gustat și amarul.
Acum foarte mult se vehiculează și ideea iepurașului de Paști. Simbolul acesta se caută să fie introdus cât mai mult în ochii copiilor și credincioșilor noștri. Nu trebuie să diminuăm valoarea Învierii oprindu-ne la micile atenții, cadouri pricinuite în mintea noastră de simbolul iepurașului.
„Părinte, este ziua Învierii!”
Cum putem trăi cu adevărat bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos?
În măsura în care am ținut postul și în măsura în care am sporit duhovnicește în postul acesta, vom trăi bucuria Învierii. Pentru că dacă postul meu a însemnat numai înfrânarea de la mâncare și băutură, atunci am făcut din post un scop în sine. Or, nu, el este un mijloc de a mă apropia de Dumnezeu, un mijloc de a mă cerceta în plus. Postul cere o sporire a rugăciunii, a citirii, a lucrărilor duhovnicești și în general o atenție deosebită a curățirii de patimi, lucru deosebit de important pentru fiecare dintre noi. Trebuie să pătimim împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă în inima noastră nu este o golgotă pe care Domnul Hristos pătimește, și apoi dacă nu este un mormânt din care Domnul Hristos să învieze, trecem prin sărbătoare legați doar de cele trupești, de mâncare și băutură mai bună și mai multă. La asta se limitează totul astăzi.
Și apoi sfătuiesc pe toți creștinii să stea la toată slujba de Înviere. Este o singură noapte pe an. Există tendința să ia doar lumină și apoi să plece acasă. Nu este o trăire autentică a momentului dacă nu stăm la slujbă și nu ne împărtășim. Și dacă am început postul prin curățirea de patimi, să urmăm ceea ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur, care în mod paradoxal îndeamnă ca în ziua de Înviere să continuăm postul. Până acum am lucrat sub aspect duhovnicesc cu noi înșine, dar în continuare trebuie să ținem post de ceea ce este rău și de ceea ce am reușit să înlăturăm.
Părinte, vă rugăm să ne vorbiți despre bucuria Învierii lui Hristos.
Este foarte greu de descris. Un ucenic îi spune pustnicului: „Părinte, este ziua Învierii!” Atunci a ridicat mâinile la rugăciune și trei zile a stat în rugăciune. Ucenicul, când a spus asta, se gândea la mâncare mai multă. Bucuria Învierii ține de cât am investit în momentul acesta și de cât conștientizăm valoarea Învierii. Îmi spunea o credincioasă: „Ce mă bucur, părinte, că a înviat Domnul Hristos!”, dar mi-o spunea într-o simplitate plină de credință și dragoste deplină. Care a fost primul cuvânt al Domnului Hristos după Înviere? „Bucurați-vă!”
(Interviu publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 27 aprilie 2013)
