La Biblioteca ASTRA din Sibiu a avut loc vernisajul expoziției de fotografie religioasă „Canonicon” a regizorului, operatorului de imagine și artistului fotograf Dan Mihalcea, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.
Expoziția itinerantă a ajuns la Sibiu după ce a mai fost prezentată și la Râmnicu Vâlcea, Pitești și Târgu Jiu. La vernisaj au participat Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, directorul Bibliotecii sibiene ASTRA, Silviu Borș, Grupul psaltic „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu, și oameni de cultură.
Expoziția cuprinde 20 de lucrări realizate în decursul a cinci ani la mănăstiri reprezentative din țară. Tinerii teologi din grupul psaltic au interpretat câteva cântări duhovnicești specifice Postului Mare. Expoziția va mai ajunge în curând la Ploiești, București și în alte orașe.





