Sfantul Pantelimon, pe care il sarbatorim astazi, este si patronul spiritual al cabinetului stomatologic cu acelasi nume de la Centrul eparhial Iasi. Hramul cabinetului a fost stabilit de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Mai multe detalii despre hramul acestui cabinet ne-a oferit doctorul Aurelia Lucian, presedintele AMFOR – Iasi: ‘Noi l-am cinstit si il cinstim in fiecare an pe Sfantul Pantelimon pentru ca el este un mare sfant si un mare vindecator. Acest cabinet este prima unitate medicala a Bisericii Ortodoxe din Romania, fiind sfintit in anul 1993 cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Pacientii care au trecut prin acest cabinet au simtit ajutorul Sf. Pantelimon, dupa cum si noi, cei care lucram aici, simtim ajutorul Sf. Pantelimon, pentru ca intr-un cabinet medical, si mai ales intr-unul stomatologic, se pot intampla foarte multe accidente, dar intotdeauna Sf. Pantelimon ne-a ocrotit’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





