Peste 500 de credincioși din orașul Moinești au participat ieri, 5 mai 2013, la Procesiunea „Calea Luminii”, dedicată sărbătorii Sfintelor Paști, potrivit doxologia.ro.
Traseul pelerinajului, care a avut loc cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a fost: Catedrala „Sfântul Nicolae” – Biserica „Sfântul Gheorghe”. „În Biserica”Sfântul Nicolae” s-a oficiat Vecernia din prima zi de Paști, iar apoi a pornit pelerinajul. Pe parcursul procesiunii, preoții și credincioșii din orașul nostru au intonat cântări religioase specifice sărbătorii Învierii”, a relatat pr. Costel Mareș, protopop al Protopopiatului Moinești, care a transmis în cuvântul adresat credincioșilor binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul. În același timp, pr. protopop Costel Mareș a subliniat importanța mărturisirii credinței prin pelerinaj, mai ales că anul acesta este dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena și libertății de exprimare a credinței noastre. „Prezența tuturor preoților moineșteni și a sutelor de credincioși arată că acest pelerinaj este dorit în orașul nostru. Am citit pe fețele oamenilor bucuria sărbătorii Învierii Domnului Hristos”, a adăugat pr. protopop Costel Mareș. La procesiunea „Calea Luminii” au participat și autoritățile locale, care s-au implicat, alături de Poliția Română și Jandarmeria Română, în buna organizare a manifestării.





