Sfintele Paști în Cetatea Iașilor

Sărbătoarea Învierii Domnului a adunat mii de credincioși în jurul bisericilor de parohie sau de mănăstire. Ieșenii au venit în noaptea de sâmbătă (n.r. 4 mai) spre duminică (n.r. 5 mai) pentru a lua din Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim.

Lumina a fost oferită oamenilor de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. IPS Teofan, alături de soborul preoților și diaconilor, a mers spre esplanada din fața catedralei, unde s-a citit din Sfânta Evanghelie și s-a cântat „Hristos a înviat!”. Tot aici a fost oficiat Canonul Învierii. Curtea catedralei s-a umplut de lumina ținută în mâini de credincioși.

Noaptea de Înviere a fost serbată, așa cum este rânduiala, la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, la Catedrala arhiepiscopală din Roman și la Catedrala episcopală din Huși.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…