Săptămâna Luminată ne descoperă taina Învierii Mântuitorului Iisus Hristos prin textele evanghelice și creațiile liturgice deosebite. Aceste zile speciale din timpul anului bisericesc ne aduc mărturii și dovezi despre Înviere, toate înveșmântate în bucuria nespus de mare ce izvorăște din cuvintele Scripturii. Despre arătările Mântuitorului după Înviere, relatarea lor în Evangheliile din Săptămâna Luminată, dar și despre specificul liturgic al acesteia, ne-a vorbit Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Înalt Preasfinția Voastră, cu toții ne împărtășim în aceste zile din bucuria duhovnicească a Învierii Domnului, marele praznic al creștinătății. Care este momentul liturgic prin care începe Săptămâna Luminată?
Săptămâna Luminată, ca o prelungire a măritului praznic al Învierii Domnului, începe prin minunata slujbă a Vecerniei de Luni, numită și „a doua Înviere”, și se încheie cu Duminica Tomii. Această perioadă de mare bucurie duhovnicească este cuprinsă între cele două arătări ale Mântuitorului Iisus Hristos soborului Sfinților Apostoli, de la prima lipsind Sfântul Apostol Toma, iar la cea de a doua, după opt zile, fiind și el prezent. Biserica a rânduit ca textul evanghelic de la această Vecernie specială (Ioan 20, 19-25) să se citească în 12 limbi, după numărul Sfinților Apostoli. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos a fost cunoscută de întreaga lume și este vestită și azi tuturor popoarelor, fără nici o deosebire. Nu există limbi sacre și nici limbi vulgare, ci toate graiurile omenirii pot cuprinde mesajul dumnezeiesc al Evangheliei lui Hristos, pentru că Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos a avut ca-racter universal.
Ce ne învață Evanghelia din prima zi a Săptămânii Luminate?
Arătarea Mântuitorului înviat, „în ziua cea dintâi a săptămânii, când s-a înserat și ușile fiind încuiate, acolo unde erau ucenicii adunați de frica iudeilor”, a dus Apostolilor binecuvântarea cerească, prin formula: „Pace vouă!” și a produs în inimile lor o mare bucurie la vederea mâinilor și a coastei Sale. Pacea este un mare dar pe care Cerul l-a oferit pământului. De aceea, la începutul Sfintei Liturghii și al altor slujbe bisericești, în ectenia mare, ne rugăm pentru împlinirea celor trei dimensiuni ale păcii: pacea cu Dumnezeu, pacea cu noi înșine și cea cu semenii. În această atmosferă de bucurie, Mântuitorul le vestește ucenicilor trimiterea lor la misiune: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi”. Apoi, îi instituie pe Sfinții Săi Apostoli în slujirea sacramentală a pre-oției, printr-un act liturgic, suflând asupra lor și zicând: „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păca-tele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi” (20, 22-23).
La această primă arătare către ucenici a Mântuitorului înviat, Apostolul Toma a lipsit, ceea ce l-a determinat să probeze în plus realitatea învierii, zicând: „Dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!” (20, 25). Arătările din această perioadă ne demonstrează realitatea minunii Învierii și ne descoperă dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Înviat din morți pentru a noastră mântuire.
Cu Hristos Cel Înviat spre Emaus
În acest ciclu liturgic al Săptămânii Luminate, Evangheliile citite la Sfânta Liturghie ne aduc în suflete bucuria celor care au fost martori la Învierea lui Hristos. Ce ne prezintă Evan-gheliile din următoarele zile?
Învierea Domnului se prelungește cu încă două zile de prăznuire, timp în care ne împărtășim din această bucurie cerească și ne luminăm sufletele cu alte arătări ale lui Hristos înviat, ca mărturii scripturistice ale realității și ale veridicității acestei minuni dumnezeiești. Mântuitorul S-a arătat atât ucenicilor, dar și femeilor mironosițe. Cea mai frumoasă relatare scripturistică în acest sens este cea referitoare la călătoria lui Hristos împreună cu ucenicii Luca și Cleopa, pe drumul spre Emaus. E-venimentul este descris chiar de Sfântul Evanghelist Luca, participant la această călătorie (Luca 24, 12-35).
Cei doi ucenici mergeau triști și vorbeau între ei despre toate cele întâmplate în Ierusalim, dar și despre speranța lor năruită prin moartea Învățătorului lor. Însuși Hristos Cel înviat, ca un călător necunoscut de ei, S-a apropiat și îi întreabă de ce sunt triști, iar Cleopa, unul dintre ei, a răspuns cu mirare: „Tu singur ești străin în Ierusalim și n-ai aflat de faptele întâmplate în el, în aceste zile?” (24, 18). Și au început să istorisească despre osânda la moarte a lui Iisus Nazarineanul, în care ei nădăjduiau că este Cel care avea să izbăvească pe Israel. Ei erau înspăimântați și de mărturiile femeilor și ale unora dintre ucenici, care au văzut mormântul gol, dar pe Iisus nu L-au văzut. Călătorul le-a deschis mintea, tâlcuindu-le toate textele din Vechiul Testament referitoare la pătimirile lui Hristos. La sfârșitul călătoriei, cei doi L-au rugat pe Străin să rămână cu ei, căci era seară. Când au stat împreună la masă, Mântuitorul li S-a descoperit prin repetarea acelorași acte ca la Cina cea de Taină, „luând El pâinea a binecuvântat-o și, frângând, le-a dat lor” (24, 30). Și minunea s-a produs îndată, ne spune Sfântul Evanghelist, că ochii lor li s-au deschis și L-au cunoscut, dar apoi S-a făcut nevăzut de lângă dânșii. Frângerea pâinii, Sfânta Euharistie ne ține în legătură permanentă cu Mântuitorul Iisus Hristos, pe Care noi, cei de astăzi, nu L-am văzut asemenea ucenicilor după Înviere. Euharistic, Mântuitorul ni Se împărtășește și ni Se descoperă la fiecare Sfântă Liturghie, iar fiecare zi de duminică este pentru noi o zi de Paști.
Săptămâna Luminată este împodobită și cu un mare praznic închinat Maicii Domnului, în ziua de vineri. De ce s-a așezat această sărbătoare, numită Izvorul Tămăduirii, în prima săptă-mână de după Înviere?
În această perioadă, pe care o numim săptămâna arătărilor lui Hristos după Învierea Sa, pentru că descoperirile Sale după marea minune ne sunt prezentate de Sfintele Evanghelii, o întâmpinăm și prăznuim și pe Maica Preacurată, vineri, în ziua Izvorului Tămăduirii. Ea este cea care ne poate întări credința noastră în minunea Învierii, mai mult decât oricare alți martori. Mărturia Maicii Domnului despre Fiul Cel Înviat este atât de mare, încât nimeni nu poate s-o egaleze. Mărturia Maicii Domnului despre Înviere este deosebită, este înălțătoare. Fără Maica Domnului, bucuria noastră pascală nu poate fi deplină. Izvorul Tămăduirii a devenit praznicul la care împărtășim bucuria Învierii cu Maica Domnului, martoră la arătările Lui, împreună cu ucenicii Săi.
Chemarea către întreaga omenire
Ultima zi a Săptămânii Luminate ni-l aduce pe Sfântul Apostol Toma în centrul atenției. De ce se încheie Săptămâna Luminată prin mărturia lui Toma?
Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii, numită astfel datorită faptului că mărturia acestui Apostol completează mărturiile despre Învierea cu adevărat a Domnului. Dorința Sfântului Apostol Toma nu trebuie considerată ca un act de necredință, ci din contră, mărturia sa înlătură orice îndoială a noastră. Sfântul Apostol Toma a atins rănile Mântuitorului și în locul celor care nu L-au văzut pe Hristos înviat, dar au crezut și cred într-Însul. Prin Apostolul Toma toți am fost chemați să ne convingem de Învierea Mântuitorului. În această duminică se repetă Evanghelia de la a doua Înviere, adăugându-se și partea următoare, în care se relatează despre a doua arătare a Mântuitorului ucenicilor Săi (Ioan 20, 19-31).
După opt zile de la Înviere, Mântuitorul S-a arătat din nou ucenicilor Săi, când era prezent și Toma. Mântuitorul l-a chemat pe cel care se îndoise să pună degetul în rănile Sale, moment în care acesta a exclamat: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Prin Apostolul Toma este chemată întreaga omenire să se convingă de realitatea Învierii lui Hristos. Pentru Mântuitorul Hristos sunt „fericiți cei ce nu au văzut și au crezut!”
Noi toți suntem martorii Învierii lui Hristos într-o manieră tainică, euharistică. De fiecare dată când ne împărtășim devenim purtători de Hristos, martorii Învierii Sale.
Ce specific liturgic are Săptămâna Luminată?
Toate slujbele bisericești din Săptămâna Luminată au o rânduială deosebită. Cântările Învierii înlocuiesc în această perioadă celelalte creații liturgice obișnuite. În Săptămâna Luminată, începutul slujbelor se face ca în noaptea de Paști, prin binecuvântarea treimică, iar otpustul este unul special. Preoții se îmbracă în veșminte luminoase la orice slujbă din Săptămâna Luminată. La înmormântări se cântă Canonul Învierii și alte cântări specifice. Fiindcă este o perioadă de mare bucurie, prin care s-au încheiat săptămânile de nevoință duhovnicească din Postul Mare, după Paști nu se stă în genunchi la slujbele religioase și nici nu se fac metanii, ci se stă în picioare pentru a-L primi cu sufletele deschise pe Hristos Cel Înviat.
Un alt lucru specific Săptămânii Luminate este legat de cele opt glasuri bisericești. Dacă în restul anului liturgic fiecare glas este cântat timp de o săptămână, iată că acum fiecare zi are alt glas bisericesc. Acest lucru ne arată încă o dată importanța acestei perioade pascale și a săptămânii în care prelungim bucuria Sfintei Învieri.
În a treia zi de Paști, la Sfânta Liturghie se usucă Sfânta Euharistie, pregătită la Liturghia din Joia Patimilor, și din aceasta se va face împărtășania pentru cei bolnavi, în tot timpul anului.
(Interviu publicat în Ziarul Lumina din 8 mai 2013, realizat de Ștefan Mărculeț)
