Simpozionul Asociației Femeilor Creștin-Ortodoxe la Reghin

Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a participat la lucrările Simpozionului național cu tema „2013 – Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena”, organizat de către Asociația Femeilor Creștin-Ortodoxe (AFCO) din România, filiala Reghin, județul Mureș, în Biserica „Înălțarea Domnului”, informează „Ziarul Lumina”.

Patronat de Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu concursul organizatoric al Protopopiatului Reghin, al Primăriei municipiului Reghin și al AFCO Reghin, simpozionul dedicat Sfinților Împărați, cei întocmai cu apostolii, a întrunit, pe lângă autorități și invitați locali, aproximativ 30 de invitați din întreaga țară, cărora, la sfârșitul lucrărilor, le-au fost acordate diplome de excelență și de participare.

Simpozionul a început cu o slujbă de Te-Deum, iar apoi IPS Arhiepiscop Irineu a susținut o alocuțiune. Vorbind despre rolul femeii ortodoxe în lume, Înaltpreasfinția Sa a spus: „Femeile ortodoxe, având model pe Maica Domnului, pe Sfânta Maria Magdalena și pe Sfânta Împărăteasă Elena, sunt chemate să acționeze cu hărnicie pe tărâm misionar și catehetic sau pe tărâm filantropic și artistic. Printr-o lucrare perseverentă, ele pot face mult bine, contribuind efectiv la tămăduirea lumii noastre bolnave și la edificarea Corpului eclezial”.

Au mai vorbit Teodor Beldean, protopopul Reghinului, în calitate de gazdă, și Maria Precup, primarul municipiului Reghin, apoi a fost vernisată expoziția „Icoana mântuitoare”, realizată de membrele AFCOR, sub coordonarea prof. Daniela Friciu.

Sfinții Împărați ca modele actuale

S-au susținut prelegeri despre „Imperiul Roman în timpul Împăratului Constantin cel Mare” (prof. Maria Benea), despre „Viața Sfintei Împărătese Elena, model al mamei creștine” (prof. Monica Dan), despre „Sfinții Împărați Constantin și Elena – 1700 de ani de creștinism” (pr. Albin-Dorin Toderic), despre primul Sinod Ecumenic (pr. Vasile Popeiu) și despre rolul femeilor în istoria culturii și civilizației creștine. Simpozionul s-a încheiat duminică, 12 mai, cu un pelerinaj la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea și cu o vizită a municipiului Târgu-Mureș.

Asociația Femeilor Creștin-Ortodoxe din România a existat și a funcționat activ și în perioada interbelică, și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu o intensă activitate social-filantropică și medicală. Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din Reghin ființează din 1 martie 1996 și a funcționat ca filială a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe din România, cu sediul în București. Din 2005, a obținut personalitate juridică și poartă numele Asociația Femeilor Creștin-Ortodoxe din Reghin.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…