În ajunul Sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, în biserica parohiei Vieru, a avut loc întâlnirea lunară a Cercului Pastoral Vieru, informează episcopia-giurgiului.ro
Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Vecerniei unită cu Litia, apoi a continuat cu săvârșirea Acatistului Sfinților Împărați Constantin și Elena. La acest cerc-misionar au luat parte preoții din parohiile: Vieru, Izvoru, Putineiu, Rălești, Stănești I și Stănești II.
La final, Pr. Ciprian Milea, de la Parohia Vieru, a susținut referatulul „Imperiul Roman înainte de Edictul de la Milano”. Preacucernicia Sa a arătat care era situația politică din Imperiul Roman în primele trei secole de creștinism. De asemenea, Pr. Milea Ciprian a vorbit despre situația creștinilor și a Bisericii până la începutul domniei Împăratului Constantin cel Mare, fiind enumerate și descrise principalele prigoane duse împotriva creștinilor de către împărații romani.
Totodată, au mai fost discutate diverse probleme și aspecte de ordin pastoral-misionar și administrativ gospodăresc din fiecare parohie.
Următoarea întâlnire va avea loc în data de 24 iunie la Parohia Putineiu.





