În urma adoptării în ședința de lucru a Comisiei de revizuire a Constituției de marți, 4 iunie 2013, a amendamentului la articolul 4 alin. (2) din Constituția României în vigoare, prin care sunt completate în legea fundamentală criteriile pentru care este interzisă discriminarea, inclusiv culoare, orientare sexuală sau trăsătură genetică, precizăm:
Patriarhia Română speră că o astfel de prevedere constituțională nu constituie o premisă pentru o orientare defavorabilă familiei creștine tradiționale.
În acest sens, Patriarhia Română își exprimă dorința ca, atunci când vor fi luate în discuție amendamentele la articolul 48 alin. (1) din actuala Constituție a României, Comisia de revizuire va ține cont de propunerea Bisericii Ortodoxe Române, înaintată Parlamentului României (27 mai 2013) în numele majorității românilor (85,9%), și anume:
„Familia, elementul natural și fundamental al existenței și dezvoltării societății, se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor și beneficiază de sprijin și ocrotire din partea statului și a societății”.
Din cele mai vechi timpuri, poporul român a moștenit și a cultivat un respect deosebit față de familie, numită și „Biserica de acasă”, având credința că este instituită și binecuvântată de Dumnezeu. Acest respect față de familie s-a concretizat în grija pentru o viața curată și echilibrată în orice împrejurări, ajutorarea reciprocă a soților și nașterea de prunci. Toate aceste valori au rămas peste veacuri trăsătura fundamentală a societății românești.
Patriarhia Română va propune tema completării articolului 48 alin. (1) referitor la familie din actuala Constituție a României pe agenda de lucru a Consiliului Consultativ al Cultelor din România din 20 iunie 2013, pentru a proteja familia naturală și tradițională.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE





