Spectacol caritabil, în beneficiul Așezământului social Sf. Onufrie

Un spectacol caritabil în beneficiul edificării Centrului „Sfântul Onufrie” de la Mănăstirea Florești a avut loc în ziua de 10 iunie 2013, la Cluj-Napoca, informează radiorenasterea.ro

Spectacolul intitulat „Copii pentru Copii” s-a desfășurat în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai și a debutat la ora 16. Au luat parte, ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, PS Episcop Vasile Someșanul, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus, precum și alte oficialiăți locale. Spectacolul a fost susținut de elevi de la Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, sub coordonarea profesorilor lor. Evenimentul a fost moderat de inspectorul școlar județean de religie, pr. Marian Sidon.

În deschidere, consilierul social al Arhiepiscopiei Clujului, Liciniu Câmpean a facut o prezentare a Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” și a lucrărilor ce au fost efectuate de-a lungul timpului în beneficiul acestui centru. Cu acest prilej, PS Vasile Someșanul le-a acordat diplome celor care s-au implicat în edificarea și functionarea centrului „Sf. Nectarie” , dedicat îngrijirii bolnavilor de cancer, aflați în fază terminală.

A urmat spectacolul artistic susținut de elevii liceului „Gheorghe Șincai”, în cadrul căruia tinerii au interpretat cântece, au dansat și au pus în scenă o scurtă piesă de teatru. În continuare, părintele protosinghel Visarion Pașca, duhovnicul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, a prezentat proiectul Așezământului social „Sf. Onufrie”.

La final, ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a felicitat pe tinerii care au susținut spectacolul în beneficiul Centrului „Sf Onufrie” și a adresat un îndemn duhovnicesc cu privire la milostenia de a-i ajuta pe altii, relatând un episod al Mântuitorului: „Știu că la un moment dat, Domnul Hristos era cu ucenicii săi era la Templu și se uitu cum aruncă oamenii daruri la cutia milelor. Cei bogați aruncau mult și a venit o bătrânică văduvă care avea doar doi bănuți și i-a pus acolo. Și Domnul Hristos a zis, femeia aceasta a dat mai mult decât toți, pentru că toți ceilalți au dat din surplusul lor, însă femeia aceasta a dat tot ce a avut pentru că bănuții aceștia erau pentru hrana ei.”

Piatra de temelie pentru Așesământul social „Sf. Onufrie” va fi pusă în ziua de miercuri, 12 iunie, de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu ocazia prăznuirii în această zi, a Sfântului Onufrie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…