Olimpiadă de creație literar-spirituală pentru copii defavorizați

Fundația „Solidaritate și Speranță” a Arhiepiscopiei Iașilor organizează, vineri, 21 iunie 2013, în primă ediție, olimpiada de creație pe teme de spiritualitate creștin-ortodoxă pentru clasele I-IV. Participanții sunt copii proveniți din medii sociale defavorizate, care se confruntă cu sărăcia, nedreptatea, deznădejdea, lipsa perspectivelor și care primesc sprijin specializat în constuirea unui viitor mai sigur prin centrele de zi pentru copii, înființate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și acreditate conform normelor în vigoare.

„Participarea la concursuri și olimpiade le este negată, de multe ori, copiilor cu posibilități financiare reduse sau proveniți din familii marginalizate social, din pricina costurilor pe care le implică, a imposibilității lor de a lua parte la pregătiri suplimentare alături de alți copii. Mai dureros, se întâmplă chiar să fie excluși din grupurile copiilor cu potențial, din pricina mediului din care provin sau a situației cu care se confruntă”, a spus pr. Mihai Doroșincă, director executiv FSS.

Plecând de la această problemă, Fundația „Solidaritate și Speranță” lansează un proiect, care își propune să pună în valoare și să evidențieze potențialul intelectual, creativitatea și aptitudinile copiilor asistați social din aceste centre.

Astfel, pentru prima oară, copii de clasele I-IV din centre de zi aparținând de zone diferite ale țării se vor întrece într-o olimpiadă de creație literară și artistică, special organizată pentru ei la Iași.

„Ne dorim să creăm o tradiție din această acțiune și plănuim ca, de la o ediție la alta, să diversificăm activitățile și să sporim numărul de participanți. Considerăm că implicarea copiilor defavorizați în concursuri de acest gen le stimulează performanțele, implicarea și dorința de izbândă, elemente deosebit de importante pentru dezvoltarea lor spirituală și profesională”, a spus pr. Mihai Doroșincă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…