În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a fost organizată festivitatea de premiere la Seminarul Teologic Neagoe Vodă Basarab din municipiul Curtea de Argeș, informează eparhiaargesului.ro
Cu această ocazie Înaltpreasfinția sa a înmânat elevilor seminariști, diplome și cărți.
Seminarul Teologic Neagoe Voda Basarab din Curtea de Arges a luat ființă în anul 1994, având până în prezent peste 1500 de absolvenți.
În prezent elevii învață pe două secții: teologie pastorală și patrimoniul cultural bisericesc. Au terminat anul școlar 2012-2013 un număr de 124 de elevi, dintre aceștia o parte remarcându-se la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
De asemenea, în cadrul concursului organizat de Patriarhia Ortodoxă Română, „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice”, premiul I, la nivelul preuniversitar, a fost obținut de către Vlaicu Eusebiu Damian, elev al seminarului din Curtea de Argeș.





