Ieri, urbea Sucevei a luat aspectul unei cetăți înpământenite adânc în viața Bisericii, astfel că toată suflarea din oraș, dar și pelerini veniți de departe au lăsat toate deoparte și au venit să se împărtășească de belșugul de har revărsat peste această comunitate ale cărei străzi s-au bucurat de cinstea de a-l primi pe Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui sfinte moaște au fost scoase în procesiune și anul acesta din Catedrala arhiepiscopală din Suceava, informează „Ziarul Lumina”.
Sărbătoarea a început de dimineață prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teodosie a vorbit despre însemnătatea Sfintei Treimi, arătând care e cuvântul cel mai de preț pe care oamenii îl au. Făcând amintire de cuvintele psalmistului David: „Doamne, mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”, Înalt Preasfinția Sa a precizat faptul că acest „Doamne” este reprezentat de Dumnezeu-Tatăl, în timp ce mâinile Sale sunt reprezentate de Fiul și Duhul Sfânt. IPS Teodosie a subliniat că Sfânta Treime este prezentă în toate momentele necesare mântuirii noastre: la Întruparea Fiului, la Botezul Fiului de la râul Iordan, la Schimbarea la Față, dar și faptul că vedem chipul Sfintei Treimi în toate cele pe care le-a făcut Dumnezeu, dând exemplu copacul, care are rădăcină, trunchi și ramuri, firul de iarbă, care are rădăcină, tulpină, flori și semințe, sau cărămida, care este alcătuită din foc, apă și țărână. „Dumnezeu ne cheamă și ne caută necontenit, iar noi suntem datori să avem inima deschisă și sufletul aprins de credință pentru a putea deveni sălaș al Sfintei Treimi”, a adăugat Înalt Preasfinția Sa.
Înalt Preasfințitul Teofan a rostit, la rândul său, un scurt cuvânt de învățătură, ca prelungire a textelor citite din Sfânta Evanghelie, în care a ținut să evidențieze faptul că, în rugăciunea „Tatăl nostru”, pe care atât de des o rostim fiecare dintre noi, Îi cerem lui Dumnezeu-Tatăl să fie Împărăția Lui, precum în cer așa și pe pământ și că acest lucru are semnificații nebănuit de adânci, de înălțătoare și de cuprinzătoare. „În cer avem dumnezeiasca Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, și noi dorim să fie pe pământ precum este și în cer, adică să fie iubirea dumnezeiască care îi leagă pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Pe pământ ne dorim să fie prelungirea iubirii dumnezeiești arătată și întrupată în relația noastră cu Dumnezeu și în relațiile dintre oameni. Această iubire a Sfintei Treimi se arată pe pământ în viața celor care au ales călugăria, prin rugăciunea cea de zi și cea de noapte, dar se arată și prin rugăciunea și iubirea din sânul familiei, între soț, soție și pruncii lor, o altă triadă după chipul Sfintei Treimi. De aceea, nicio dușmănie nu a fost mai mare, nicio luptă nu a fost mai continuă și mai adâncă din partea puterilor întunericului manifestate în diferite chipuri, uneori prin oameni și prin deciziile lor, decât această luptă împotriva rugăciunii călugărilor și împotriva vieții de familie, iar aceasta nu este altceva decât o luptă împotriva Sfintei și Dumnezeieștii Treimi”, a evidențiat Înalt Preasfinția Sa.
Punând toate acestea în legătură cu viața Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Înalt Preasfințitul Teofan a vorbit despre faptul că acesta n-ar fi putut mărturisi cu atâta putere credința în Sfânta Treime dacă n-ar fi avut acasă un tată binecuvântat și o mamă sfântă care să-i așeze în mâna lui, în viața lui, în ființa lui credința în Domnul Hristos, credința în Dumnezeu-Tatăl și credința în Dumnezeu-Sfântul Duh.
Imediat după sfârșitul Sfintei Liturghii a urmat procesiunea cu racla în care se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pe tot parcursul procesiunii, m-am tot gândit ce înseamnă viața de sfințenie și cât de mult Duh Sfânt a dobândit Sfântul Ioan, astfel încât, după 600 de ani (timp în care au fost dați uitării milioane și milioane de oameni), mii de oameni să-și dorească măcar să atingă suportul pe care era așezată racla cu sfintele sale moaște. Iar bucuria unui așa lucru mărunt nici nu poate fi descrisă. Trebuia doar să fii acolo să le vezi chipurile radiind de bucurie. Tu, care trăiești în anul 2013, reușești să-ți închipui că poți trăi în așa fel încât peste 600 de ani mii și mii de oameni să-și dorească măcar să se atingă de sicriul în care vei fi fost așezat?
