Prezență arhierească în filia Iliuța Bozghii, parohia Ciosa

Credincioșii din satul bistrițean Iliuța Bozghii ce apartine de parohia Ciosa, din Protopopiatul Bistrița, și-au serbat astăzi, 25 iunie 2013, hramul bisericii. În mijlocul lor a fost prezent Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, care a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de peste 15 preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele protopop de Bistrița, Alexandru Vidican, potrivit Radio Renașterea. Slujba a început la ora 10:00 la un altar de vară, amplasat lângă biserica ce poartă hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. La slujbă au fost prezenți sute de credincioși din localitățile de pe Valea Bârgăului și Valea Someșului, cărora Parintele Mitropolit le-a vorbit despre darurile Sfântului Duh în viața noastră și datoria de a avea grijă de creația lui Dumnezeu.

Biserica din Iliuța Bozghii, scurt istoric

Piatra de temelie a bisericii din Iliuța Bozghii a fost pusă în 25 octombrie 2005 de P.S. Vasile Someșanul. În iarna anului 2005-2006 s-a pregătit tot lemnul necesar construirii sfântului locaș. Astfel că în luna mai 2006 o echipă din Groșii Țibleșului, sub conducerea meșterului Ioan Pop a început lucrările de construcție, care au durat 3 luni. În data de 7 octombrie 2006 PS Vasile Someșanul, înconjurat de un sobor de preoți, în prezența a sute de credincioși de pe Valea Bârgăului, dar și de pe Valea Someșului, a săvârșit slujba de binecuvântare a bisericii nou construite. Un an mai târziu, biserica a fost înzestrată cu iconostas și scaune din lemn de tei, o parte din valoarea lor fiind plătită de credincioșii din Iliuța. În toamna anului 2007 s-a început pictarea bisericii, de către pictorul Horea Indolean din Gherla. În data de 10 august 2008 biserica a fost sfințită de episcopul vicar al Clujului, PS Vasile Someșanul. Localitatea Iliuta Bozghii este situată la șase km de satul Ciosa, spre Leșu.

Vechea dorință de a avea o biserică

Ideea de a ridica o bisericuță în mijlocul credinciosilor bistrițeni care își pășteau oile în Munții Bârgăului, își are originea acum un veac și jumătate. În anul 1813, la cererea populației, „Comanda militară a Regimentului 2 de Granit㆙†™ a lansat un apel către românii de pe Valea Someșului ca să colonizeze aceste locuri, oferindu-le pământ, pădure și promițându-le că le va zidi și o biserică. Abia în anul 1934 cele vreo 70 de familii de credincioși răsfirați pe cele șapte coline (dealurile Drăgan, Merezuri, Maxim, Sănenilor, Frumușeaua, Răchiteaua și Iliuța) și cei din vatra satului Ciosa, au contribuit cu bani și prestații și i-au ajutat pe meșterii frați Ștefan și Ioan Rușan din Bistrița Bârgăului și Macedon Daloga din Tiha Bârgăului, să construiască biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului†™†™. Acest locaș de cult a fost ridicat în satul Ciosa și a fost clădit din bârne pe temelie de piatră de râu, cu acoperiș de șindrilă, lucrarile durând un an.

În dorința de a avea și un preot slujitor permanent, enoriașii au construit în anul 1935 o casă parohială. Biserica a fost reparată în mai multe rânduri. Cea mai importantă a avut loc între anii 2000-2002 , sub conducerea preacuviosului părinte Gavril Horț, duhovnicul Mănăstirii Piatra Fântânele, de care aparținea atunci filia Ciosa. În februarie 2003 biserica a fost resfințită de vrednicul de pomenire mitropolitul Bartolomeu.

Din anul 2005, filia Ciosa a devenit parohie cu preot slujitor permanent, în persoana părintelui Liviu Adrian Tomoroga, care slujeste și în filia Iliuța Bozghii. Încă din primul an de pastorație părintele a reușit să electrifice biserica din Ciosa, dar și casa parohială.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…