Biserica a ocupat întotdeauna un loc central în viața românilor. Și nu mă refer doar la misiunea ei de a călăuzi spre veșnicie. A fost creatoare și păstrătoare de cultură, în cadrul ei au funcționat primele școli și a susținut năzuințele românilor de libertate și unitate. O astfel de biserică este cea cu hramul „Toți Sfinții” din Râmnicu Vâlcea, unde au fost sfințite steagurile de luptă de la Revoluția din 1848, a fost proclamată prima Constituție a Țării Românești și au fost binecuvântați ostașii înainte de Războiul de Independență.
Este situată între dealul Capelei și apele bătrânului Olt, chiar în centrul orașului Râmnicu Vâlcea și este monumentul reprezentativ pentru secolul al XVIII-lea al Râmnicului. Din depărtare, văzându-i turla principală, te gândești la Mănăstirea Hurezi. Apoi, observi și celelalte două turle mai mici, răsucite, care te duc cu gândul la ctitoria domnească de la Curtea de Argeș. Ajungând în fața sfântului lăcaș, coloanele ce formează pridvorul cu arcade îți dezvăluie inconfundabilul stil brâncovenesc, ducându-te cu gândul la Mogoșoaia sau alte edificii specifice epocii de aur a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. De altfel, putem remarca și detalii de la Mănăstirea Dealu sau biserica mitropolitană din Târgoviște.
Ctitorii au dorit ca această biserică să fie una frumoasă, una emblematică pentru Ortodoxie, dar și o replică, în același timp, dată altor nații și confesiuni. Poate de aceea Biserica „Toți Sfinții” din Râmnicu Vâlcea avea să se implice activ în numeroase evenimente istorice de importanță națională.
Ctitorii au dorit ca ea să fie cea mai mare, cea mai frumoasă și cea mai importantă.
Un gest de mândrie, am putea spune, însă una bună, exemplară, pentru că nu e vorba de o casă oarecare, ci de Casa Domnului.
Și au mai dorit ca biserica să fie implicată mereu în viața orașului, iar acest lucru avea să se vadă mai târziu prin co-participarea la evenimentele importante.
Poate un gest de mândrie ar putea fi interpretat și hramul primit: „Toți Sfinții”. Pentru că episcopul-ctitor care a ridicat-o nu a vrut ca ea să fie ocrotită de un singur sfânt, ci de toți.
Pășind pragul vastei curți în care este așezată, nu se poate să nu fii impresionat de frumusețea locului. În centru tronează biserica, iar pe margini sunt rânduite clopotnița, oficiul parohial și grădinița, curtea fiind brăzdată de alei frumos ornate cu trandafiri de toate culorile. Din loc în loc au fost plantați brazi falnici, poate pentru ca aceia ce pășesc pragul să își plece frunțile spre pământ, precum crengile lor, dar frunțile spre ceruri, așa cum o fac și vârfurile lor. O verticalitate pe care o doreau și o demonstrau la începuturile sfântului lăcaș ctitorii și credincioșii care călcau pragul Bisericii „Toți Sfinții”.
De aceea poate au și așezat acea icoană-medalion imensă de pe frontispiciul bisericii, ca lumea să știe că acest lăcaș este protejat de toți cei care au bineplăcut lui Dumnezeu.
„Este cel mai reprezentativ monument istoric al veacului de aur al Râmnicului, veacul al XVIII-lea, fiind o replică misionară dată catolicilor din oraș. Comunitatea ortodoxă, deși avea doar 419 familii, era o comunitate închegată. Catolicii erau parte din comunitatea de credincioși care au rămas pe parcursul istoriei în acest ținut al Olteniei de sub munte. Biserica este o ctitorie episcopală. Vrednicul de pomenire episcop Grigorie Socoteanu, când a ajuns episcop al acestei eparhii, a dorit să întărească Ortodoxia aici, pentru că, încă de la 1550, în Râmnicu Vâlcea era o mănăstire franciscană despre care documentele pomenesc că în 1670 era deja transformată în ruină”, ne povestește părintele consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, Constantin Cîrstea, parohul Bisericii „Toți Sfinții”.
Biserica a fost construită între anii 1762 și 1764, iar pictarea ei a durat aproape un secol. Primul ctitor a fost episcopul Grigorie Socoteanu. Doar că nu a apucat să vadă lucrarea dusă la bun sfârșit. A fost nevoit să se retragă din scaun la 21 mai 1764, locul său fiind luat de episcopul Partenie, fostul stareț de la Lainici. Astfel că lucrările au fost continuate de următorul ctitor, Hagi Constantin Malache, negustor din Râmnicu Vâlcea. Sigur, ctitori au mai fost de-a lungul vremii, precum Teodor Ieromonahul, egumenul Dobrușei sau alții, însă toți din același neam al Socotenilor.
Din păcate, nici cel de-al doilea ctitor nu a apucat să vadă lucrarea sfințită. S-a îmbolnăvit și a fost nevoie să meargă la un sanatoriu în Austria, unde avea să își găsească sfârșitul.
Interesantă este și povestea cum de biserica a ajuns să primească hramul „Sfântul Mina”. El l-a ales pe sfânt să devină protector, deoarece, la 1729, negustor fiind, a fost prins cu ocaua mică în târg. Fiind judecat, el și-a luat angajamentul că nu va mai face niciodată vreo hoție în viața sa.
Însă documentele îl mai pomenesc încă o dată într-un conflict cu pârgașii sași sau negustorii sași de la Sibiu, care îl împrumutaseră cu bani pentru susținerea școlii râmnicene și, neputând să îi dea la timp, a fost chemat în judecată. Atunci și-a luat angajamentul că, dacă „va mai face vreo oție în viața lui, să i se taie mâna dreaptă”. Și într-adevăr după acel moment nu a mai avut parte de nici un fel de conflicte, dedicându-se întru totul slujirii Bisericii.
Un aspect important descoperit de actualul preot în biserică este o tainiță săpată în zid, unde, cel mai probabil, erau ascunse odoarele de preț ale sfântului lăcaș în momentul în care năvăleau diferitele neamuri de străini.
De asemenea, un aspect important care scoate în evidență această biserică este legat de pictură, mai precis de cea din altar. În această parte sunt pictate trei scene: Jertfa lui Avraam, Jertfa lui Melchisedec și cei trei tineri: Anania, Azaria și Misail, care au fost închiși în Babilon în groapa cu lei. Tocmai de aceea, an de an, studenții de la Arhitectură și cei de la Pictură vin să vadă aceste scene, foarte rare pentru iconografia românească.
Aici au fost sfințite steagurile Revoluției de la 1848
Biserica aceasta este reprezentativă nu numai prin faptul că este cel mai important monument al veacului de aur al Râmnicului, ci și pentru că de la început s-a integrat în toate sferele vieții acestui oraș.
Dorința ctitorilor de a fi o biserică legată de istoria orașului avea să se demonstreze și mai târziu. Primul eveniment important la care a luat parte a fost Revoluția din 1848, aici fiind binecuvântate steagurile acesteia.
„Generalul Gheorghe Magheru, aflându-se cu taberele la Troianul Vâlcii, neputând să ajungă la Islaz din cauza holerei, a venit cu 500 de dorobanți în curtea Bisericii «Toți Sfinții» și aici au fost sfințite cele 5 steaguri. De asemenea, aici a fost proclamată prima Constituție a Țării Românești, cele 21 de puncte, pentru că o delegație a venit de la Islaz aici. În 2001, când a fost prezent și premierul României din acea perioadă în localitate, s-au pus o piatră și o placă ce marchează faptul că la 1848 a fost proclamată aici Constituția Țării Românești. Totodată, s-a pus și un catarg și în fiecare an, cu prilejul Imnului Național, aici se sfințește steagul național și apoi mulțimea merge în zăvoiul Râmnicului, unde se săvârșește un Te Deum de mulțumire”, povestește părintele paroh.
Biserica în apropierea căreia s-a cântat pentru prima dată „Deșteaptă-te, române!”
Un alt eveniment important legat de istoria acestui sfânt lăcaș este Revoluția de la 1848, istoricii fiind de părere că aici a fost cântat pentru prima dată actualul Imn Național al României, „Deșteaptă-te, române!”.
„Avem prima mențiune scrisă de la comisarul Zăgănescu că în zăvoiul Vâlcii s-a cântat pentru prima dată actualul imn al Țării Românești. Anton Pann era în Râmnicu Vâlcea. El era căsătorit cu o nepoată a maicii Platonida de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, cu care a avut doi copii.
Anton Pann era dirijor de cor la vremea respectivă, care a dat răspunsurile la slujba de Te Deum oficiată atunci. Se și precizează că a plecat în alai cu tinerii și au cântat «Un răsunet»”, mai povestește părintele paroh Constantin Cîrstea.
De asemenea, câțiva ani mai târziu, ostașii români care au plecat în Războiul de Independență, înainte de a trece Dunărea, au venit în curtea acestei biserici pentru a primi binecuvântarea preoților de aici. Episcopul vremii a venit aici, i-a binecuvântat, a făcut un Te Deum, iar apoi soldații au mers pe front pentru a dobândi independența de stat. La fel s-a întâmplat și înainte de cele două războaie mondiale, soldații trecând pe aici înainte de a pleca la luptă.
Cea mai veche grădiniță patronată de Biserică
Implicarea Bisericii „Toți Sfinții” nu a fost doar în sfera liturgică-pastorală și cea social-politică. De numele acestei biserici este legată și cea mai veche grădiniță patronată de Biserica Ortodoxă, după cum mărturisește părintele paroh Constantin Cîrstea. „La începutul secolului al XX-lea, preotul vremii, Meletie Reuțu, construiește primul așezământ institutiv-educativ al Bisericii Ortodoxe Române din România. Avea două clase și învățau aici 53 de copii. Întrucât la început nu a avut personal de specialitate, aceștia erau educați de o maică. Ulterior a fost adus personal autorizat. Interesant este că aici nu învățau doar copii ortodocși, ci și catolici, luterani sau chiar evrei. El a funcționat timp de 100 de ani, apoi în perioada 2009-2012 am considerat că trebuie construit altul, după normele europene. Astfel, grădinița care funcționează acum la biserică are șase clase și 135 de copii care îi urmează cursurile și poartă numele de Grădinița «Toți Sfinții», ea fiind construită pe vechiul amplasament”, ne-a mai spus parohul Bisericii „Toți Sfinții” din Râmnicu Vâlcea.
De altfel, parohia desfășoară mai multe proiecte educaționale în care sunt implicați copiii, atât cele derulate la nivelul Patriarhiei Române, cât și la nivel de parohie.
Pe lângă proiectele educaționale, aici a fost inaugurat într-un cadru neconvențional o expoziție în aer liber unde sunt puse în valoare diferite obiecte vechi din Oltenia de Nord.
Au fost expoziții despre bisericile din Oltenia de Nord, apoi arhitectura gorjeană, iar acum există o expoziție a patrimoniului cultural săsesc din Transilvania, pentru că Râmnicul a fost mereu o punte între Țara Românească și Ardeal.
Credincioșii care îi calcă pragul admiră nu doar cadrul deosebit în care e așezat sfântul lăcaș sau arhitectura bisericii. Aici se pot închina și la moaștele Sfântului Mina, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Haralambie și ale Sfintei Mucenițe Paraschevi. (Articol publicat în săptămânalul Lumina de Duminică din data de 30 iunie 2013, semnat de Silviu Dascălu)
