Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în prima duminică după Rusalii – a Tuturor Sfinților -, 30 iunie 2013, în mijlocul pelerinilor care au venit la sărbătoarea hramului Mănăstirii „Toți Sfinții” de la Cașva, Protopopiatul Reghin, județul Mureș. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie pe un altar de vară, în curtea interioară a mănăstirii, a precizat Arhid. Liviu Stanciu.
Peste o mie de pelerini și-au îndreptat alaltăieri pașii, cu evlavie și credință, spre locașul de rugăciune de pe Valea Gurghiului, locaș ridicat pe un platou care, ca o reminiscență a vicisitudinilor istoriei, poartă și astăzi numele „La Mănăstire”.
Mănăstirea Cașva are o tradiție istorică bogată, fiind unul dintre primele așezăminte monahale din aceste locuri. Așezată pe partea stângă a Văii Gurghiului, sub dealul Dumbrăvița, mănăstirea exista în anul 1473, când starețul și călugării de la o altă mănăstire din Moldova s-au refugiat aici din cauza invaziilor tătărești sau turcești. Nu se cunoaște exact data întemeierii acestui locaș de închinare, însă cunoaștem cu exactitate data distrugerii lui, care a avut loc de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, în 6 decembrie 1761, de către o subunitate militară din armata generalului austriac de tristă amintire Buccow. Puțin mai târziu, din cauza împotrivirii țăranilor de a-și schimba credința, întreg satul a fost ars, iar starețul mănăstirii – Părintele Isaia – a fost spânzurat.
Peste vremuri, însă, prin purtarea de grijă dumnezeiască și la dorința credincioșilor din satul Cașva, mănăstirea a fost reînființată. La 18 martie 1994, a fost pusă piatra de temelie, după care s-a deschis șantierul, iar în anul 1995, în ziua a doua de Crăciun, s-a sfințit paraclisul. În 1996 s-a început construcția corpului de chilii și a bisericii. Noul locaș de rugăciune este construit în in stilul mănăstirilor athonite, în formă de cruce, din piatră de carieră cioplită. Aici a avut loc, în anul 2008, proclamarea canonizării Sfântului Simeon de la Pângărați.
În prezent, Mănăstirea „Toții Sfinții” de la Cașva are o obște redusă de maici, fiind condusă de către Maica Stareță Neonila, care-l are alături pe Părintele duhovnic Ilie.





